4.5 C
Craiova
vineri, 27 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateConstantin Irimia, interimar la sefia PNA

Constantin Irimia, interimar la sefia PNA

Dupa ce, saptamina trecuta, CSM a avizat propunerile de revocare din functie a cinci dintre cei opt procurori aflati la conducerea parchetelor anticoruptie, respectiv cel al instantei supreme, institutiile au ramas, practic, fara conducere.


Confuzia legata de acest aspect a fost insa amplificata de zvonul potrivit caruia celor doua parchete le-ar fi fost remise de catre CSM ordine interioare prin care li se cerea sa asigure interimatul.


Zvonul a fost insa dezmintit de reprezentantii CSM, care au declarat ca „numirile se fac prin acelasi procedeu ca si revocarile“, adica la cererea ministrului justitiei, cu avizul consultativ al CSM si decretul prezidential semnat de Traian Basescu, insa confirmat, intr-o oarecare masura, de interimatul asigurat de Constantin Irimia (procuror-sef adjunct al Sectiei de Combatere a Infractiunilor conexe infractiunilor de coruptie), procurorul care a preluat, incepind de ieri, atributiile sefului PNA, procurorul general Ioan Amarie.


In ceea ce priveste ocuparea celorlalte functii ramase vacante, cele de procurori generali adjuncti si sefi pentru trei dintre cele patru sectii, este foarte posibil ca persoanele care vor asigura interimatul sa fie numite de catre Constantin Irimia.


Pe de alta parte, reprezentantii Biroului de Presa al Parchetului de pe linga Inalta Curte de Casatie si Justitie au precizat ieri ca „nu se pune problema numirii unor interimari la DIICOT, pina cind Decretele de revocare semnate de presedintele tarii nu vor fi publicate in Monitorul Oficial“. „Asta ar insemna sa fie sefi la DIICOT, simultan, doua persoane“, au mai spus sursele amintite.


Sase numiri temporare


Parchetului National Anticoruptie (PNA) si Parchetului instantei supreme vor fi nevoiti sa asigure interimatul functiilor de conducere dupa eliberarea, prin decret prezidential, a sefilor demisionari sau revocati. Astfel, la PNA vor fi numiti sase procurori care sa asigure interimatul functiilor ocupate pina de curind de procurorul general Ioan Amarie, ale adjunctilor sai, Gheorghe Suhan si Adrian Horia Miclescu, precum si ale procurorilor sefi de sectie Ion Panaitescu (Sectia de combatere a infractiunilor de coruptie savirsite de militari), Vasile Draghici (Sectia de combatere a coruptiei) si Alexandru Chiciu (Sectia de combatere a infractiunilor conexe infractiunilor de coruptie), in timp ce Parchetul instantei supreme va desemna doua persoane care sa asigure interimatul functiilor de sef, respectiv de adjunct la Directia de Investigare a Infractiunilor de Crima Organizata si Terorism (DIICOT), ocupate pina de curind de Gheorghe Muscalu, respectiv de adjunctul sau, Gratiana Petronela Daniela Isac.


Potrivit procedurii, pina la semnarea decretelor prezidentiale, conducerea este asigurata de procurorii revocati sau demisionari. O situatie speciala este la PNA, unde conducerea este asigurata de Gheorghe Suhan, la cererea lui Ioan Amarie. Ceilalti procurori, cu exceptia lui Alexandru Chiciu, ocupau inca, ieri, functiile din care au demisionat sau din care au fost revocati la cererea ministrului justitiei, Monica Macovei.


Aviz pentru revocare


Interimatul este asigurat pina la numirea, tot prin decret prezidential, a noilor sefi ai PNA si ai DIICOT. Potrivit procedurii, in perioada urmatoare, Monica Macovei va trebui sa faca propunerile pentru functiile vacante de la PNA si DIICOT, urmind ca acestea sa fie inaintate CSM pentru avizare (aviz consultativ) si, ulterior, presedintelui Traian Basescu care le va aproba prin decret prezidential. Amintim ca miercuri CSM a dat, cu majoritate de voturi, aviz pentru revocarea din functie a cinci procurori cu functii de conducere din PNA si Parchetul instantei supreme, alte trei astfel de solicitari raminind fara obiect.


In cazul Parchetului Anticoruptie, CSM a admis propunerile de revocare pentru procurorul general adjunct Adrian Horia Miclescu, precum si pentru procurorii generali sefi de sectie Ion Panaitescu si Vasile Draghici, in timp ce de la Parchetul instantei supreme a fost avizata revocarea procurorului sef de sectie Gheorghe Muscalu si a adjunctului acestuia, Gratiana Petronela Daniela Isac. Tot miercuri, plenul CSM a acceptat, cu unanimitate de voturi, cererile de pensionare formulate de procurorul general Ioan Amarie si de adjunctul Gheorghe Suhan. In cazul altui procuror pentru care ministrul ceruse revocarea – Alexandru Chiciu – Sectia pentru procurori a CSM a decis sa trimita presedintelui Traian Basescu cererea de eliberare din functia de procuror-sef in cadrul PNA, solicitarea acestuia urmind noile prevederi legale.


Ministrul justitiei a argumentat ca activitatea eficienta de combatere a coruptiei si a criminalitatii organizate „este vitala pentru integrarea României in Uniunea Europeana“. „In acest context, inlocuirea unora dintre procurorii cu functii de conducere care si-au dovedit ineficienta a devenit o necesitate absoluta“, explica MJ. In aproximativ o saptamina, ar putea fi facute publice propunerile de numire a altor persoane, a mai afirmat ministrul justitiei.


Presedintele si-a intrerupt concediul


Presedintele Traian Basescu si-a intrerupt concediul de odihna pentru a veni in Capitala, pentru ca ieri a trebuit sa semneze decretele prezidentiale de eliberare din functie pentru o serie de procurori din cadrul Parchetului National Anticoruptie (PNA) si Parchetului de pe linga Inalta Curte de Casatie si Justitie, dupa ce, miercurea trecuta, CSM avizase cinci dintre cele opt propuneri de revocare din functie formulate de Monica Macovei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS