4.5 C
Craiova
vineri, 27 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitate„Lapte si corn“ in familie pentru judetul Gorj

„Lapte si corn“ in familie pentru judetul Gorj

• Licitatia pentru programul guvernamental „Lapte si corn“ in judetul Gorj a fost cistigata de firma DEBORA SRL Danesti, administrata de Maria Lupulescu • In competitie s-a mai aflat si cistigatoarea de anul trecut, SC LEXI STAR SRL Tirgu Jiu, administrata de sotul Mariei Lupulescu, respectiv Alexandru Lupulescu • Concurind in familie, sotia a avut cistig de cauza, dupa ce sotul s-a ocupat de programul guvernamental „Lapte si corn“ de anul trecut, in valoare de 55 de miliarde de lei • Primarul din Danesti, Emilian Rusu, nu a auzit de firma care va distribui cornurile si laptele pentru elevii gorjeni • Interesant este ca Alexandru Lupulescu a declarat ca va contesta firma cistigatoare, intrucit a avut in oferta lapte pasteurizat, si nu UHT


SC DEBORA SRL din Danesti se va ocupa, in judetul Gorj, de programul guvernamental „Lapte si corn“ pentru elevi. In cursa pentru miliardele de lei din programul amintit s-au inscris patru firme: DEBORA SRL Danesti, LEXI STAR SRL, ALMEIRA SRL si SC SUCCES NIC COM SRL, toate trei din Tirgu Jiu. In urma depunerii ofertelor si a licitatiei electronice, firma DEBORA a fost declarata cistigatoare, cu un pret de 8.211 lei vechi, inclusiv TVA, pentru un pachet. Limita maxima pina la care se puteau face oferte de pret era de 9.700 de lei vechi, cu TVA inclus. Catalin Glavan, consilier de specialitate in cadrul Consiliului Judetean Gorj, a declarat ca pretul firmei DEBORA a fost cel mai bun, insa nu a putut preciza cit au oferit cele trei societati care au pierdut. Anul acesta, „laptele si cornul“ va ajunge la 31.568 de elevi din judet, valoarea zilnica a pachetelor fiind de aproximativ 260.000.000 de lei vechi. Glavan a mai spus ca firma cistigatoare nu trebuia sa fie neaparat producatorul celor doua produse, ci sa aiba incheiate contracte cu firme producatoare si sa asigure transportul.


Licitatie in familie


Doua dintre societatile care au participat la licitatie au o legatura mai mult decit strinsa, acestea apartinind aceleiasi familii Lupulescu. Este vorba despre cistigatoarea SC DEBORA si SC LEXI STAR, firma care s-a ocupat de programul guvernamental derulat pe parcursul anului scolar trecut. Din datele de la Registrul Comertului rezulta ca SC DEBORA a fost infiintata in anul 2004 si are sediul in comuna Danesti, satul Bucureasa. Administrator si asociat unic al firmei este Maria Lupulescu. De asemenea, SC LEXI STAR SRL a fost infiintata in anul 1992, are sediul in Tirgu Jiu, administrator si asociat unic fiind Alexandru Lupulescu. Maria si Alexandru Lupulescu sint sot si sotie, ambii depunind oferte, in acest an, pentru licitatia „Lapte si corn“. Nu se stie daca acestia s-au consultat inainte de depunerea ofertelor, cert fiind faptul ca in acest an nevasta a avut cistig de cauza si a batut, pe linga oferta sotului, si restul ofertelor.


Contesta oferta nevestei…


Cu toate ca a dat de inteles ca nu stie prea multe despre SC DEBORA, Alexandru Lupulescu a recunoscut ca societatea este administrata de sotia sa, Maria Lupulescu. „DEBORA a cistigat pe lapte pasteurizat, LEXI STAR avea lapte UHT, cum este in ordonanta guvernamentala. Voi face contestatie“, a declarat Alexandru Lupulescu intr-o prima discutie telefonica, dupa care a revenit: „Eu sint asociat unic si administrator la LEXI STAR si sotia la firma ei. DEBORA este separata de LEXI STAR – e cu treaba ei! Nu au legatura cele doua firme. Eu abia am venit din concediu din Italia si astept sa vad despre ce e vorba. Nu stiu prea multe“, a precizat Alexandru Lupulescu. De amintit ca la Bucureasa se afla si locuinta familiei Lupulescu. Cit despre faptul ca are in comuna o firma care se va ocupa de distributia cornurilor si a laptelui pentru 31.568 de elevi gorjeni, primarul din Danesti nu cunostea mare lucru. „DEBORA? La noi in comuna? Nu am auzit!!!… Sa intreb secretara!…. Nu stie nici secretara, nici doamna contabil… Cred ca doamna de la Urbanism stie sigur, dar e in concediu“, a spus primarul din Danesti, Emilian Rusu. Tot de amintit este si faptul ca viceprimarul comunei Danesti este Alexandru Lupulescu senior, tatal omului de afaceri din Tirgu Jiu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS