5 C
Craiova
marți, 19 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCraiovean pacalit cu 66 de milioane la casa de schimb valutar ALLROM 2003

Craiovean pacalit cu 66 de milioane la casa de schimb valutar ALLROM 2003

Gazeta de Sud a semnalat, doar in cursul acestei luni, cazurile a patru cetateni care au luat teapa la casele de schimb valutar ale firmei ALLROM 2003 SRL, patronata de Alexandru Podgoreanu. Autoritatile doljene – Politia, Protectia Consumatorului, Directia Finantelor Publice – nu s-au obosit sa miste nici macar un deget, de parca si-ar lua spaga ca sa nu-si bage nasul in tepele date de oamenii lui Podgoreanu. Din cauza pasivitatii celor care ar trebui sa apere interesele cetatenilor, un alt craiovean a patit-o ieri, fiind pacalit cu 66 de milioane de lei tot la ghiseul uneia dintre casele de schimb ale ALLROM 2003 SRL


Tepele date de casele de schimb valutar deschise in Craiova de firma ALLROM 2003, patronata de omul de afaceri Alexandru Podgoreanu, au depasit deja culmea tupeului. Tot mai multi cetateni pica in plasa angajatilor lui Podgoreanu, care le spun intii ca nu percep nici un comision, dar apoi, cind isi vind valuta casei de schimb, se trezesc ca li s-a retinut un comision de 10% din suma. Cu putine zile in urma, un craiovean a vrut sa-si dea foc in fata uneia dintre casele de schimb ale firmei ALLROM 2003, dupa ce fusese pacalit cu citeva milioane de lei din banii pe care ii pastrase „la ciorap“, in valuta, pentru „zile negre“. Iar toate acestea se intimpla si din cauza pasivitatii autoritatilor, care nu au miscat pina acum nici un deget ca sa constate cum fac oamenii lui Podgoreanu sa bage pe git clientilor un comision care fie nu e scris nicaieri, fie e scris intr-un coltisor al unui afis, cu litere atit de mici ca trebuie sa-ti pui ochelari ca sa poti sa-l dibuiesti. Nici Politia, nici organele fiscale, nici Protectia Consumatorului nu s-au obosit pina acum sa intreprinda ceva concret, de parca toate autoritatile statului ar fi fost „unse“ corespunzator pentru a nu-si baga nasul in tepele pe banda rulanta date de aceste case de schimb valutar.


Opinia unei victime: „Numai un nebun ar schimba la ei“


Rememorind cazurile prezentate doar in cursul acestei luni in paginile cotidianului nostru, de cetateni care au luat teapa la casele de schimb ale ALLROM 2003 SRL, vom incepe cu fatidica zi de 16 august, in a carei dupa-amiaza trei persoane au patit-o din cauza comisionului de 10% – pe cit de mare, pe atit de marunt mentionat pe un afis. In acea zi, in jurul orei 18.00, trei cetateni, care vor sa ramina anonimi pentru ca „nu conteaza numele nostru, doar sa afle lumea ce se intimpla acolo si sa nu fie pacaliti ca si noi“, au schimbat diverse sume de valuta, tranzactie la care au pierdut citeva milioane. A.M a schimbat 500 de euro din care comisionul a fost de doua milioane de lei. G.T. a pierdut, la rindul sau, suma de 2.4 milioane la un schimb de 700 de euro. „Aceasta pacaleala a fost posibila pentru ca totul este studiat din punct de vedere psihologic. De la afisarea comisionului in locuri unde se observa greu, spatiul mic in care functioneaza casa de schimb si pina la prezenta gardianului care nu te lasa sa intri pina nu iese clientul din fata ta pentru a nu avea timp sa vezi comisionul, toate sint gindite psihologic“, a spus A.M, care este si profesor de psihologie la un liceu craiovean. Culmea, linga acea casa de schimb sa mai afla doua care au comision zero! „Numai un nebun ar schimba la ei. Cum sa scoti banii din banca si sa-i schimbi cu un comision de 10%“, a completat A.M.


Italieni si americani, pacaliti la casele de schimb valutar din Craiova


Printr-o situatie asemanatoare a trecut si L.L, cetaten român stabilit in SUA. Acesta a vrut sa schimbe 100 dolari si cind a vazut ca angajata societatii incepe sa calculeze comisionul a cerut banii inapoi. „Cind a vazut ca incep sa fac scandal a batut repede bonul in casa si mi-a spus ca nu mai poate sa-mi dea banii inapoi. Eu i-am lasat acolo si am plecat la politie sa le spun ce se intimpla, dar mi-au zis ca nu e de competenta lor. Am sunat si la Protectia Consumatorului, dar si acolo am primit acelasi raspuns. Numai in România te fura in fata si nu face nimeni nimic“, sustine L.L.


Cetateanul italian Luigi Menichetti, care viziteaza ocazional tara noastra, a intrat si el in aceeasi casa pentru a schimba valuta. La cei 1.150 euro si 250 dolari schimbati a pierdut aproximativ cinci milioane de lei, bani care au intrat in visteria firmei cu ajutorul comisionului de 10% aplicat. Pentru ca nu stie româneste, Luigi a fost ajutat de un prieten pentru a-si spune pasul: „Comisionul nu este afisat in fata, ci in locuri ascunse, unde nu prea ai cum sa-l vezi. Dupa ce a batut bonul fiscal, angajata casei de schimb refuza anularea tranzactiei. Este si vina Bancii Nationale a României pentru ca le da voie sa puna un comision asa de mare. La noi in Italia nu se poate asa ceva“.


Patronul Podgoreanu: „Nu este vina mea ca ei nu citesc comisionul afisat“


Pagubitii au luat legatura telefonic cu patronul, sperind ca-si vor recupera milioanele pierdute in citeva secunde, dar au fost refuzati politicos. „Problema e ca, dupa ce au batut bonul, zic ca nu se mai poate sa-ti recuperezi banii. Eu nu am mai auzit asa ceva. Am fost la un supermarket, tot asa, cu un bon pe care mi l-au anulat si mi-au dat banii inapoi. Nu inteleg de ce la o casa de schimb valutar nu se poate“, se intreaba A.M. Dupa scandalul facut de cei trei barbati, angajata casei de schimb a luat placutele cu comisionul afisat si a inchis.


La rindul sau, patronul societatii, Alexandru Podgoreanu, face pe niznaiul, sustinind ca nici usturoi n-a mincat, nici gura nu-i miroase: „Se intimpla frecvent ca cetatenii sa nu fie atenti si sa-si ceara banii inapoi. Ba zic ca nu batuse bonul, ba ca nu au vazut comisionul. Eu fac totul legal acolo. Comisionul este afisat cu acordul Oficiului pentru Protectia Consumatorului. Nu este vina mea ca ei nu citesc comisionul afisat si se pling dupa aceea pentru sumele pierdute“.


Zeci de milioane dintr-o lovitura


Cu toate acestea, sirul tepelor date de casele de schimb valutar deschise in Craiova de SC ALLROM 2003 SRL continua. Craioveanul Valentin B. a luat ieri o teapa formidabila, de… 66 de milioane de lei, la casa de schimb deschisa de aceeasi firma vizavi de Filarmonica Oltenia.


„Stiam ca, pentru sume mai mari, se negociaza pretul la care se schimba valuta. Eu aveam sa schimb in lei suma de 18.920 de euro si am intrebat-o pe fata de la ghiseu cit imi ofera pe euro la o asemenea suma. Mi-a spus ca-mi da 35.000 de lei pentru 1 euro. Atunci am intrebat-o: «Doamna, dar trebuie sa platesc vreun comision?» Mi-a raspuns ca nu. «Atunci trebuie sa-mi dati 662 de milioane, nu-i asa?», am insistat eu. Mi-a raspuns: «Da, daca atit ati calculat, inseamna ca atit o sa va dam». Cind mi-a batut, insa, in casa, am vazut ca nu mi-a dat decit vreo 596 de milioane de lei. Am intrebat-o unde-i restul de bani si atunci a dat-o la intors: «Diferenta de 66 de milioane reprezinta comisionul de 10%. Ce, nu stiati?»“, povesteste Valentin B., parca nevenindu-i sa creada ce i s-a intimplat. Craioveanul tapit si-a cerut atunci banii inapoi. Casiera si-a sunat patronul, pe Alexandru Podgoreanu, care i-a spus ferm sa nu inapoieze nici un ban. Apoi clientul pacalit a fost „invitat“ afara de bodyguardul care supravegheaza casa de schimb.


Valentin B. este hotarit sa sesizeze autoritatile si sa actioneze in judecata casa de schimb valutar: „Nu se poate sa se intimple asa ceva in România. O sa sesizez Politia si Parchetul despre ce se intimpla aici, pentru ca o asemenea hotie pe fata este de-a dreptul incredibila“.


Politia cunoaste situatia, dar nu se baga


Intimplator sau nu, o patrula a Sectiei 1 Politie Craiova a trecut prin dreptul casei de schimb cu pricina chiar in momentul in care Valentin B. isi manifesta nemultumirea fata de comisionul de 10% impus „pe furis“ celor care isi vind valuta. In fata reprezentantilor mass-media, unul dintre politisti a indicat redactorilor nostri un mic afis, soptind ziaristilor si explicatiile necesare: „Vedeti ca in coltul ala este un afis pe care scrie foarte mic ca se percepe un comision de 10% celor care vin sa-si vinda valuta. Sa pozati si coltul ala, ca am vorbit eu cu bodyguardul si o sa va lase sa pozati casa de schimb de afara, si sa scrieti cum pun ei un afis cit mai mic si mai discret cu comisionul perceput, in asa fel incit sa nu-l vada clientii, care sint pacaliti in acest mod. Da’ pe mine sa nu ma mentionati in ziar, ca sefii mei nu trebuie sa stie ca v-am spus asta…“. Apoi, patrula de politisti a plecat linistita, ca si cind nu s-ar fi intimplat nimic, nu inainte de a-i explica pagubitului Valentin B. ca nu are rost sa faca plingere la sectia de politie in legatura cu teapa pe care a luat-o, pentru ca o asemenea fapta n-ar fi de competenta politistilor.


Asadar, politistii cunosc situatia, dar se fac ca ploua. De ce? Tare ne-ar place sa aflam asta de la conducerea Politiei doljene…

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

5 COMENTARII