2.9 C
Craiova
duminică, 24 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitate12 km de dosare ale Securitatii la CNSAS

12 km de dosare ale Securitatii la CNSAS

Puternic mediatizate de-a lungul anului trecut, dosarele Securitatii au ajuns la Consiliul National pentru Studierea Arhivelor Securitatii (CNSAS), in ciuda tuturor controverselor legate de criteriile dupa care au fost selectate.


La inceputul lunii decembrie, SRI a terminat de predat catre CNSAS 1,3 milioane de dosare cu 1,5 milioane de volume (peste 12 km liniari) care nu privesc siguranta nationala.


Transportul s-a realizat de la Arhiva Centrala si de la cele 40 de arhive judetene la depozitele CNSAS de la Popesti-Leordeni, documentele fiind preluate fizic, volum cu volum, de functionarii consiliului.


In conformitate cu prevederile Legii nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar si deconspirarea Securitatii ca politie politica si ale Hotarârii Consiliului Suprem de Aparare a Tarii nr. 13 din 28 februarie 2005, SRI a pus la dispozitia consiliului evidenta electronica a tuturor dosarelor predate, astfel incât pot fi identificate cu maxima operativitate documentele intrate in gestiune.


Anuntând, printr-un comunicat, ca toate documentele care privesc siguranta nationala au fost analizate de echipe mixte formate din specialisti ai SRI si reprezentanti ai CNSAS, SRI a precizat ca, in perioada urmatoare, va preda si copiile electronice ale tuturor dosarelor preluate de consiliu.


In ceea ce priveste „criticile continue aduse de unii membri ai consiliului, procedurilor legale de analiza a documentelor ce privesc siguranta nationala si ritmului de lucru in care s-a actionat“, SRI a informat, prin acelasi document, ca „invocarea permanenta si exclusiva a interesului public“ nu justifica aceste critici, motiv pentru care vor actiona in continuare „pentru respectarea intocmai a prevederilor legale“ si nu vor da curs „solicitarilor nejustificate care pot afecta siguranta nationala a României“.


„Razboiul“ declarativ


Iesind rând pe rând in mass-media cu declaratii mai mult sau mai putin contradictorii, membrii SRI si cei ai CNSAS n-au prea parut sa cada de acord de-a lungul anului trecut, primii sustinând la un moment dat ca membrii consiliului „se declara impotriva procesului de predare accelerata“ a dosarelor, in timp ce acestia din urma considerau ca verificarea documentelor a fost fuserita, neavând cum sa se „analizeze 160.000 de dosare in sase luni“.


Contactat telefonic, purtatorul de cuvânt al SRI, Marius Bercaru, a explicat ca, „in urma cu sapte luni (luna aprilie 2005 – n.r.), membrii CNSAS se plângeau ca nu le sunt trimise dosarele“, in timp ce acum afirma ca „nu aveam cum sa le verificam atât de repede“.


„Intr-o scrisoare semnata de domnii Mircea Dinescu, Claudiu Secasiu si Dan Lazea suntem informati ca membrii CNSAS nu-si dau seama cum s-au analizat, in numai sase luni, 160.000 de dosare. De fapt, aceste dosare au fost verificate in perioada 2001 – 2005. Adica in patru ani. Noi suntem convinsi ca pâna la sfârsitul anului (2005 – n.r.) vom termina predarea dosarelor care nu aduc atingere sigurantei nationale. Acesta este motivul pentru care am trecut la predarea lor accelerata. Deranjant este ca unii membrii se plâng acum ca ritmul este prea rapid“, a mai spus Marius Bercaru.


Nici America n-are atâtia spioni


Incercând sa aflam opinia CNSAS, l-am contactat pe Mircea Dinescu, care, dupa ce l-am pus in tema cu discutia purtata cu Marius Bercaru, ne-a declarat: „Noi am preluat pâna in martie 2005, de la SRI, câteva mii de dosare. Ori dosare cu probleme de-astea legate de siguranta nationala, pâna in 2004, n-au fost mai mult de câteva sute. Stiti cum fac ei? O gaina face 5.000 de oua, dar numai ca timp de doi ani a facut doua si restul de 4.998 anul asta. Mie mi se pare o mânarie clara si nu ma multumeste raspunsul. Pentru verificarea unui dosar este nevoie de cel putin o ora sau doua. Gânditi-va ce inseamna 160.000 de dosare. In cât timp s-ar putea face asta? Ar trebui sa stea domnul Timofte si Onisoru sa-si petreaca toata viata impreuna citind aceste dosare“.


In ceea ce priveste cele 110.000 de dosare referitoare la siguranta nationala, Dinescu sustine ca „verificarile s-au facut pe sestache“ si ca „asta ar insemna ca suntem niste spioni“. „Eu nu cred ca România a avut atâtia spioni. Ce inseamna dom’le siguranta nationala in 2005? Este vorba despre 110.000 de oameni… Nici America n-a avut atâtia spioni. SRI considera caz de siguranta nationala un preot catolic care avea legatura cu alti preoti din Germania si pe unul care dadea cu scrisul despre studentii straini“.


Scrisoarea membrilor CNSAS


In scrisoarea adresata SRI de membrii CNSAS, datata 22 noiembrie 2005, este evidentiata uimirea membrilor consiliului fata de faptul ca „in perioada 10 martie – 4 noiembrie 2005, reprezentantii CNSAS si SRI in comisia mixta au analizat in Arhiva Centrala si in unele din arhivele judetene continutul a 160.000 de dosare create de Securitate si au hotarât ca 110.000 de dosare privesc siguranta nationala, iar 50.000 vor fi predate consiliului“.


„Un calcul simplu atesta ca timp de sapte luni, sapte zile din sapte, inclusiv duminicile, s-au analizat aproximativ 660 de dosare zilnic, lucru care noua ni se pare imposibil si pune sub semnul intrebarii rezultatele comisiilor mixte organizate in aceasta perioada“, se arata in scrisoare, cu precizarea ca se solicita „o intâlnire cu conducerea SRI pentru explicarea modalitatii prin care s-a reusit aceasta performanta supraomeneasca“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU