9.2 C
Craiova
vineri, 1 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateSase persoane au murit in accidente la locul de munca

Sase persoane au murit in accidente la locul de munca

Anual, zeci de persoane isi pierd viata sau ramân invalide in urma accidentelor de munca. ITM Dolj a inregistrat in anul 2005 aproximativ 100 de accidente produse la locul de munca. Unele dintre acestea au fost extrem de grave, ducând chiar la decesul angajatilor.


„Am fost solicitati sa constatam cauzele care au produs aceste nenorociri in 94 de accidente. Din pacate, sase angajati ai unor firme doljene nu au mai putut fi salvati, decedând imediat dupa producerea accidentului. Alti 88 de doljeni au ramas in incapacitate temporara de a munci. Unul dintre cei decedati a fost implicat intr-un accident mortal de circulatie, in timp ce transporta ingrasaminte chimice. Al doilea barbat a murit intr-un accident de munca produs la CET 2 Craiova, in timp ce cobora la o pompa. Alt accident mortal s-a produs la Statiunea de Cercetare Simnic, unde un tractorist s-a rasturnat pe o panta cu tractorul“, a mentionat Silviu Poenaru, sef Serviciu Securitate in Munca, din cadrul ITM Dolj.


Tot de un sfârsit tragic a avut parte si un angajat de la Regia de Termoficare Craiova, care a murit lovit de tren, in timp ce venea spre locul de munca. Printre persoanele decedate anul trecut, inregistrate de inspectorii ITM, se numara si un electrician care a murit cazând de la inaltime dintr-un punct transformator si un angajat al Regiei Autonome de Transport (RAT) Craiova, care a cazut de pe scara tramvaiului in timp ce repara o retea de iluminat. Cinci craioveni au ramas invalizi pe viata in urma accidentelor produse la locul de munca.


Familia primeste patru salarii medii brute


De preluarea cazurilor de accidente de munca se ocupa atât Casa Judeteana de Pensii (CJP), cât si ITM Dolj.


Accidentele mortale de munca, cele de invaliditate sau cele colective se cerceteaza de catre angajatii ITM, in timp ce incapacitatea temporara de munca, de catre CJP Dolj.


„Casa Judeteana de Pensii Dolj este institutia care acorda despagubiri in caz de deces. In cazul celor provenite in urma accidentelor de munca, despagubirile reprezinta patru salarii medii brute. In celelalte situatii, de pierdere temporara a capacitatii de munca, cel accidentat primeste despagubiri pentru cheltuielile de spitalizare si tratament din fondul Casei de Asigurari de Sanatate. Inspectoratul Teritorial de Munca va derula o serie de controale la intreprinderi mici si mijlocii pentru a urmari daca sunt respectate programele de prevenire a accidentelor de munca“, a mai spus Silviu Poenaru.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS