6.7 C
Craiova
vineri, 29 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateLidia Niculescu, fara regrete

Lidia Niculescu, fara regrete

Lidia Niculescu povesteste cu zâmbetul pe buze despre divortul de Claudiu Niculescu, barbatul pentru care si-a sacrificat noua ani din viata. Numai ca are o mare satisfactie acum: cei doi copii pe care ii are lânga ea, Denis-Alexandru, de sapte ani, si Alexia-Rebecca, de trei ani, „printesa“ – cum ii place sa i se spuna.


Cu siguranta, divortul a fost o trauma pe care stie sa o ascunda bine intr-un ungher al sufletului ei si despre care spune ca „asa a fost sa fie, a fost mâna destinului“. Cel putin, fostul sot i-a promis ca ii va plati pentru copii 2.000 de dolari si le va cumpara o casa. „Normal, ar fi trebuit sa-mi plateasca 2.500 USD, dar m-am gândit ca si pentru el este greu, plateste chirie si-a luat autoturismul in leasing. Cred ca el se va tine de cuvânt si isi va onora datoriile fata de copiii lui. Sunt sigura ca ii iubeste, chiar daca nu este lânga ei, dar are felul lui… Are viata de fotbalist. Si copiii s-au obisnuit, chiar daca ma intreaba când vine tati, ei stiu ca el ajunge sa-i vada atunci când are timp“, sustine Lidia Niculescu. Uimitor, nu are nici un cuvânt de repros pentru barbatul care nu a stiut sa o aprecieze.


O sotie ideala, dar nu pentru un fotbalist


Povestea de iubire, pentru ca a fost iubire, sustine Lidia Niculescu, a inceput pe când avea doar 19 ani. Claudiu, pe atunci fotbalist la FC Extensiv, a venit sa-si cumpere un telefon mobil, si cum ea era dealer Connex s-au intâlnit. A cucerit-o si au ramas impreuna, dar nu pentru totdeauna, asa cum si-ar fi dorit ea. „Eu am vrut sa o fac pentru tot restul vietii, cum se spune «pâna la adânci batrâneti», pentru ca sunt o familista convinsa si as face orice sacrificiu pentru cei dragi, mai ales pentru copiii mei“, spune Lidia. Dupa un an erau deja impreuna, isi unisera destinele intr-o zi de octombrie. „Mi-a placut din prima clipa. Nu am stiut ca este fotbalist, am aflat ceva mai târziu si nu m-a impresionat in mod deosebit acest lucru. La inceput, totul a mers bine intre noi. Dupa un an a venit primul copil, Denis-Alexandru. A fost cea mai mare bucurie. Baiatul este acum la Scoala de fotbal «Gica Popescu», poate va calca, poate nu pe urmele tatalui sau. Am sa-l las sa decida singur“. Cel de-al doilea copil a fost o fetita, asa cum si-a dorit Lidia. Cele doua odrasle i-au ocupat tot timpul. Devenise, din câte povesteste, o sotie ideala, preocupata de bucatarie, de casa si de ingrijirea celor doi copii. Nu-si deranja sotul, atunci când unul dintre micuti era bolnavior sau nu prea dormea noaptea. „Baiatul a fost foarte dificil. Adormea greu. Aveam grija de el, eu si parintii mei, nici nu ma gândeam sa-l trezesc pe Claudiu din somn, pentru ca stiam ca a doua zi are antrenament. Tineam foarte mult ca el sa fie a doua zi in forma. De multe ori stateam in genunchi lânga patutul copiilor. As fi fost in stare sa-mi dau viata pentru ei. Acest sentiment ma incearca si acum“, povesteste Lidia. Intr-adevar, o sotie ideala, dar, din câte se pare, nu pentru un fotbalist sau cel putin nu pentru Claudiu Niculescu. Cu toate acestea, nu ii poarta pica, nu il uraste, pentru ca este tatal copiilor ei si crede ca intr-o buna zi isi va da si el seama unde a gresit.


„Nu a stiut sa-si pastreze familia“


Dintr-o poveste frumoasa si o familie fericita s-a ajuns la divort, dar cel putin nu cu scandal. Anturajul este de vina, crede Lidia Niculescu. Barbatul a inceput sa lipseasca de acasa, la urechi i-au ajuns zvonuri deloc placute. A tacut o vreme, dar a incercat sa se convinga care este adevarul. Au fost lucruri care i s-au confirmat si orgoliul puternic – este nascuta in zodia Berbecului – si-a spus cuvântul. „Sunt prea orgolioasa sa accept sa fiu calcata in picioare. Poate am gresit de la inceput, când l-am lasat liber, s-a bucurat de toata libertatea pe care si-a dorit-o. Anturajul in care a intrat a fost de vina. Nu cred ca banii l-au schimbat, deoarece Claudiu nu mi s-a parut, cel putin atât cât il stiu eu, un materialist. Impreuna am trecut si prin perioade grele si nu ne-am plâns. Dar nu a stiut sa-si pastreze familia“, este de parere Lidia Niculescu.


Ea a hotarât, in urma cu doi ani si jumatate, sa intoarca spatele, dar sa mearga mai departe impreuna cu cei doi copii. A lasat in urma toate speculatiile si toate vorbele grele pe care le auzea in jurul sau. S-a intors acasa, la Craiova, fara sa regrete o clipa ceea ce lasa in urma. In decembrie 2005 a inaintat actiunea de divort, chiar daca nu a avut acceptul sotului, iar peste trei luni avea sa devina o femeie libera. „Auzeam tot felul de zvonuri, dar pâna nu m-am convins nu le-am dat crezare. Când am inteles ca cei din jur vorbesc serios nu am mai putut accepta compromisul. Am discutat cu el. I-am lasat timp sa se gândeasca si sa ma convinga ca a gresit sau m-am inselat eu, dar nu a facut nici un efort in acest sens. Atunci mi-am zis ca totul este terminat“, spune Lidia Niculescu.


Inainte de el sunt copiii nostri


Acum este linistita, isi vede mai departe de viata, s-a despartit de Claudiu Niculescu, dar au ramas prieteni. Este studenta la drept si urmeaza cursurile unei scoli postliceale, dar mai presus de orice ramân copiii. Pentru ea sunt totul. Nu mai conteaza banii, nu mai conteaza casele, singura ei bogatie sunt ei. Nu este nimeni in viata ei, dar va veni o zi când va gasi si barbatul care sa o merite, dar care sa-i iubeasca si copiii.


Claudiu nu ii viziteaza prea des. Ultima data i-a vazut cu ocazia sarbatorilor de iarna, când le-a adus cadouri. Din pacate, pe mama Mos Craciun a uitat-o, a uitat ca ii plac foarte mult trandafirii albi. Nu este necajita pentru asta. Nu pare sa fie cu nimic suparata pe fostul ei sot, pe care nu vrea sa-l denigreze. Nu comenteaza alegerea pe care a facut-o. „Nu-l denigrez pe tatal copiilor mei. Eu m-am sacrificat pentru familie, singura mea implinire sunt acum copiii. Cea mai mare bucurie am trait-o atunci când am adus pe lume primul copil. Ei reprezinta totul, inainte de el au fost si sunt copiii nostri“, a adaugat Lidia Niculescu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

5 COMENTARII