Muzica si distractia primelor doua zile ale spectacolului „Zilelor Municipiului Craiova“ au fost inlocuite ieri cu sobrietatea Zilei Armatei Române si a manifestarilor religioase din ajunul sarbatorii crestinesti a Sfântului Dumitru. Din program nu au lipsit insa teatrul si poezia, care au cucerit atât autoritatile locale, cât si craiovenii.
Cea de-a treia zi de spectacol a debutat cu un moment solemn: depunerea de coroane de flori la Monumentul Eroilor din cimitirul Sineasca, dedicat Zilei Armatei Române. In timp ce autoritatile au „luat cu asalt“ cimitirul si s-au inghesuit sa depuna coroane de flori, craiovenii „au sarit“ peste acest moment, participând doar câtiva pensionari si veterani de razboi. Au fost prezenti mai-marii judetului, edili, conducerile principalelor institutii doljene si oameni politici, divers colorati, care nu lipsesc niciodata de la „vesnica pomenire“ a eroilor.
Tinerii craioveni nu vor sa fie poeti
Ziua a continuat apoi cu festivitatea de premiere de Concursului National de Poezie TRADEM si cu lansarea volumului „Cele mai frumoase poeme“ de Traian Demetrescu si a romanelor „Suflete de piatra“ si „Eu sunt nimeni“ de Mihai Fotache. Cu toate ca acestea au fost „programate“ de organizatori la ora 12.00, premierea a inceput cu o intârziere de aproape o ora si jumatate pentru ca primarul Antonie Solomon nu si-a facut aparitia si cei prezenti nu au vrut sa inceapa fara el. Dupa o indelungata asteptare, scriitorul Mihai Fotache a hotârât „ca in semn de protest“ sa renunte la o lansare oficiala si sa imparta celor prezenti in sala, majoritatea elevi ai Grupului Scolar „Traian Demetrescu“, cartile sale. Primarul Antonie Solomon si-a facut aparitia la festivitatea de premiere, recunoscând ca nu stia de aceasta manifestare si nici ce concurs va da premii. „Când am venit aici nu stiam ce fel de concurs este, dar am inteles ca este un concurs de poezie si unul national. Si as vrea sa stiu ce premii in bani sunt“, s-a interesat primarul. Când a auzit ca locul I obtinut de Georgiana Diaconita, o tânara de 18 ani din Suceava care a venit pâna la Craiova sa isi ridice premiul, este de patru milioane, iar celelalte doua premii sunt câstigate tot de elevi modoveni din Iasi si Suceava primarul a exclamat: „Vine fata de la Suceava pentru patru milioane? Si drumul e mai scump. Trebuie sa ii dam o alta conotatie acestui festival si la urmatoarele Zile ale Craiovei sa alocam pentru el mai multi bani pentru ca eu nu am stiut ca este un festival national. Nu inteleg ce se intâmpla cu tineretul craiovean. Este in pana de inspiratie? Ar trebui sa se apuce de scris poezii ca moldovenii, ca de asta o treime din populatia Craiovei este formata din elevi si studenti“. Primarul a ajuns la concluzia ca ar trebui sa isi puna angajatii sa mai citeasca niste poezii pentru ca in acest fel ar putea deveni niste oameni mai buni. „Un om care nu a citit o poezie nu are ce cauta in administratie si stiu ca multora din primarie nu le place poezia. Cui nu-i place poezia este un om rau si nu e bine sa fii inconjurat de oameni rai“, a precizat Solomon.
Solomon da bani pentru poezie
Câstigatoarea concursului de poezie nu a plecat de la Craiova doar cu premiul de patru milifoane de lei, primarul invitând-o dupa premiere la el in birou pentru a-i oferi o suma de bani menita sa suplimenteze premiul oferit de organizatori care nu au inteles pentru ce fel de concurs au alocat bani din bugetul Zilelor Craiovei. La sfârsitul festivitatii, nepoata lui Traian Demetrescu, Elena Mira Popescu, a citit câteva din poeziile bunicului ei si astfel a fost lansat si volumul care cuprinde cele mai frumoase creatii ale poetului craiovean. O data cu lasarea serii, poezia este inlocuita cu rugaciunea, iar craiovenii au fost invitati la slujba de vecernie la Catedrala Mitropolitana Sfântul Dumitru si la procesiunea religioasa de Sfântul Dumitru. Noptile de cultura din cadrul Zilelor Municipiului Craiova au continuat, craiovenii putând participa la spectacolele de teatru si muzica din cluburile din oras.