Directia Generala a Finantelor Publice (DGFP) Gorj verifica actele contabile ale Universitatii „Constantin Brâncusi“ din Târgu Jiu, existând informatii ca anumite specializari au functionat intr-o anumita perioada fara autorizatie.
Finantistii gorjeni efectueaza verificari in documentele contabile ale Universitatii „Constantin Brâncusi“ din Târgu Jiu, pentru a se stabili daca institutia datoreaza sau nu TVA statului. Controlul Directiei Generale a Finantelor Publice Gorj a fost demarat ca urmare a unui raport intocmit de expertii Ministerului Educatiei si Cercetarii. Acestia au efectuat anul trecut un control, imediat dupa instalarea in functie a rectorului Adrian Gorun, care a dorit sa afle in ce situatie se gaseste financiar, economic si academic Universitatea din Târgu Jiu. Câte un exemplar din raportul respectiv a fost trimis Parchetului de pe lânga Tribunalul Gorj, precum si Directiei Generale a Finantelor Publice. Finantistii au inceput sa compare actele contabile, iar pâna la sfârsitul acestei luni urmeaza sa isi precizeze pozitia, in legatura cu neregulile semnalate in raportul amintit. Din concluziile acestuia reiese ca institutia ar trebui sa plateasca statului suma de peste noua miliarde de lei vechi, reprezentând taxa pe valoarea adaugata.
Raspuns de la minister
Potrivit lui Marin Ciumag, sef al Compartimentului Control din cadrul Directiei Generale a Finantelor Publice Gorj, inspectorii care se ocupa de acest caz se vor deplasa in zilele urmatoare la universitate pentru a efectua verificari. Acesta a precizat ca la un moment dat controlul a fost stopat, pentru a se astepta un raspuns din partea Ministerului Educatiei si Cercetarii la o adresa trimisa de DGFP Gorj: „Din cele ce se mentioneaza in raportul pe care l-am primit rezulta ca intr-o anumita perioada câteva specializari din cadrul unor facultati au functionat fara autorizatie si astfel este necesara calcularea taxei pe valoarea adaugata. Urmeaza sa comparam sumele si sa calculam pentru perioada in care s-a intâmplat acest lucru. Vom vedea. In conditiile respective, fara autorizatie, TVA trebuie platita. Noi am primit de la minister si confirmarea ca specializarile in discutie au functionat fara a avea acele autorizatii“, a precizat Marin Ciumag.
In asteptare
Prorectorul Universitatii „Constantin Brâncusi“, profesorul Vasile Popeanga, a declarat ca situatia nu este deocamdata clara, in ceea ce priveste suma, dar si concluziile verificarii desfasurate de inspectorii de la Finantele Publice: „Am inteles ca este vorba de circa noua miliarde de lei TVA si penalitatile. Noi nu avem ceva foarte exact in legatura cu cifrele. Cei de la finante urmeaza sa traga concluziile si sa stabileasca ce este de facut. Se pune problema a doua specializari de la Facultatea de Stiinte Economice, pentru o perioada de un an, respectiv 2003. De asemenea, Facultatea de Drept cu filiala de la Slatina si cu Invatamântul la Distanta de la Târgu Jiu, aici perioada fiind mai mare – aproximativ cinci ani. A fost acel act de control al ministerului, acum totul este in lucru la finante. Asteptam concluziile Directiei Finantelor Publice Gorj“, a afirmat prorectorul Vasile Popeanga.