Preşedintele Traian Băsescu a criticat aspru, astăzi, ordonanţa de modificare a Legii răspunderii ministeriale, susţinând că actul normativ a fost promovat de ministrul justiţiei în interes personal.
"S-a profitat de zgomotul din jurul moţiunii pentru a trece ordonanţa de urgenţă care are toate elementele unui abuz de putere", a susţinut şeful statului, adăugând că, exceptând Guvernele de dinainte de revoluţie, nu a văzut niciun Cabinet care să sfideze astfel justiţia şi opinia publică.
În opinia lui şefului statului, Guvernul încearcă blocarea luptei împotriva corupţiei pe termen lung. El a adăugat că Guvernul îşi doreşte ca demnitarii să nu poată nici măcar ajunge în faţa procurorilor, în timp ce cetăţenii obişnuiţi sunt egali în faţa legii.
"Schimbarea structurii comisiei s-a făcut în timpul analizei dosarelor care priveau foşti şi actuali miniştri, astfel s-a blocat anchetarea de către magistraţi a celor suspectaţi de săvârşirea unor fapte penale în timpul mandatului", a spus Băsescu. Potrivit acestuia, "blocajul nu este la Comisie, ci este cauzat de faptul că magistraţii nu mai au acces pentru o bună bucată de vreme la continuarea anchetelor".
"Mă întreb dacă Guvernul, când a emis această ordonanţă, şi-a imaginat că a suspendat şi acel articol din Constituţie conform căruia preşedintele este obligat să analizeze, să dea sau să nu dea aviz pentru urmărirea în instanţă a unui actual sau fost ministru. Practic, domniile lor au impresia că au suspendat preşedintelui această atribuţiune constituţională printr-o oordonanţă de urgenţă. Pe când modificarea Constituţiei prind ordonanţe simple?", a spus Traian Băsescu.
Ordonanţa de urgenţă adoptată joi de Cabinetul Tăriceanu II, la propunerea ministrului justiţiei, Tudor Chiuariu, prevede că, la data intrării ei în vigoare, actuala comisie de la Cotroceni, în formula în care lucrează, îşi încetează activitatea. Noua ordonanţă prevede ca abia peste 30 de zile de la data la care intră în vigoare ordonanţa, CSM să înainteze preşedintelui ţării propunerile pentru noua comisie, care ar urma să fie alcătuită doar din judecători. Prin urmare, anchetarea a doi miniştri în funcţie – cel al justiţiei, Tudor Chiuariu, şi cel al muncii, Paul Păcuraru – va fi îngheţată în acest interval.
O altă prevedere a ordonanţei adoptate joi de Cabinetul Tăriceanu II, tot la propunerea ministrului Chiuariu, se referă la scoaterea DNA dintre instituţiile care pot cere aviz pentru începerea urmăririi penale împotriva actualilor sau foştilor miniştri. Potrivit noii legi, numai procurorul general al României sau primul-ministru îi pot solicita preşedintelui acest lucru. Este nou şi faptul că preşedintele ţării, în cazul în care respinge concluziile raportului comisiei, este obligat să-şi argumenteze decizia în fapt şi în drept. Avizul comisiei de la Cotroceni rămâne consultativ pentru decizia preşedintelui în acceptarea sau nu a începerii urmăririi penale a unui ministru.
Comisia de la Cotroceni care urma să decidă asupra avizului de cercetare penală a doi miniştri din actualul Guvern şi-a încetat activitatea joi seară odată cu publicarea în Monitorul Oficial, la câteva ore de la adoptare, a ordonanţei prin care s-a modificat Legea privind răspunderea ministerială. Comisia avea în lucru dosarele miniştrilor justiţiei şi muncii, Tudor Chiuariu şi Paul Păcuraru, şi ale foştilor miniştri Miron Mitrea, Adrian Năstase, Zsolt Nagy, Victor Babiuc şi Codruţ Şereş.