Carmen-Daniela Sandu, târgujianca de 18 ani, a încetat din viaţă în noaptea de joi spre vineri. De o săptămână, tânăra, elevă în clasa a XII-a la Liceul de Muzică şi Arte Plastice „Constantin Brăiloiu“, fusese adusă acasă de la un spital din Belgrad. Acolo urmase un tratament pregătitor pentru o operaţie de transplat de măduvă, Carmen-Daniela fiind bolnavă de leucemie. Încă de la vârsta de 14 ani, când i-a fost pus primul diagnostic, eleva a început lupta cu bolile şi a suferit chiar o operaţie de extirpare a unor tumori canceroase. Familia şi colegii i-a fost mereu alături.
Ceva s-a întâmplat
Totul părea să meargă bine. După ce operaţia pentru extirparea tumorilor canceroase reuşise, Carmen urma să continue lupta cu leucemia. Medicii de la o clinică din Italia au anunţat familia Sandu că tânăra poate începe un tratament pregătitor, astfel încât organismul ei slăbit să poată rezista transplantului de măduvă. În urmă cu trei săptămâni, Daniela a reacţionat bine la tratament, însă brusc starea ei de sănătate s-a înrăutăţit. Tânăra a intrat în comă, iar medicii de la Belgrad au întrerupt tratamentul, spunând familiei că nu se mai poate face nimic. Adusă în această săptămână la Târgu Jiu, Carmen a fost vegheată de colegii de clasă, de familie şi de rude. În noaptea de joi spre vineri, la Târgu Jiu a adormit un înger.
Ajutor de la primărie
Primăria din Târgu Jiu a acordat familiei Sandu un ajutor financiar în valoare de 3.000 de lei. De asemenea, Direcţia de Servicii Comunale a oferit un loc de veci în Cimitirul Municipal, unde va înmormântată Carmen-Daniela.