4 C
Craiova
duminică, 24 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateAlegeri cu trânte la Camera de Comerţ

Alegeri cu trânte la Camera de Comerţ

Participare-record la alegerile de la Camera de Comerţ şi Industrie „Oltenia“ – 127 de firme, din cadrul cărora au fost aleşi 17 membri în colegiul de conducere şi un preşedinte.

 

 

 

Şedinţa de ieri a Adunării Generale a Reprezentanţilor de la Camera de Comerţ şi Industrie „Oltenia“ (CCIO) s-a anunţat furtunoasă de la început. După ce, în urmă cu o săptămână, nici măcar cvorumul nu a fost îndeplinit, din lipsă de participanţi, ieri, sala de şedinţă a fost arhiplină. Au luat parte 127 de manageri sau administratori de firme dintre cele mai reprezentative în mediul local de business. Participanţii s-au contrat o oră şi jumătate numai pentru regulamentul pe baza căruia trebuia să se voteze colegiul de conducere şi preşedintele Camerei. Discuţii aprinse s-au purtat pe marginea punctului din regulament care obliga societăţile care vor să aibă un candidat la funcţii de conducere să-şi fi achitat cotizaţia către CCIO fie la zi (adică în ziua alegerilor să nu fi existat restanţe către Cameră), fie la termen (adică să fi plătit pe anul respectiv în cursul aceluiaşi an). Afaceriştii craioveni care ştiau că nu au achitat cotizaţiile în totalitate s-au ridicat cu pretenţii.

 

Lili Schutz, scoasă din comisia de voturi

 

Patroana societăţii Gini Transcom, Lili Schutz, a propus să se meargă pe vechiul regulament, care nu obliga membrii să fie la zi cu plata tuturor cotizaţiilor către Cameră. „Ar fi bine să se ţină cont de plata cotizaţiei la termen. Eu nu voi candida la nici o funcţie pentru că nu mă încadrez la acest capitol“, a spus Schutz. Femeia de afaceri a fost contrată de managerul magazinului Mercur, Ioan Vigaru, care a atras atenţia că firmele femeii de afaceri sunt radiate de la Camera de Comerţ şi că reprezentantul uneia dintre acele societăţi nu are ce să caute în comisia de numărare şi de validare a voturilor la alegerile de ieri, comisie care s-a ocupat şi de respectarea regulamentului, adică a urmărit şi plata la zi a cotizaţiilor. „Dacă aş fi fost în locul doamnei Schutz, nici nu aş fi vorbit. Dânsa reprezintă două firme suspendate de Comitetul Executiv al Camerei. La una dintre ele nu şi-a plătit cotizaţia ani la rând, iar la cea de-a doua, înregistrată în 2006, nu şi-a plătit taxa de înregistrare. A achitat-o cu 14 luni întârziere, deşi trebuia plătită în 30 de zile“, a ripostat Ioan Vigaru. Propunerea acestuia de a fi înlocuit reprezentantul celei de-a doua firme controlate de Lili Schutz, SC Izomar, în comisia de validare a voturilor, cu un reprezentant al SC MAT SA, a fost admisă. În final, oamenii de afaceri au aprobat cu 120 de voturi „pentru“ şi şapte „împotrivă“ ca reprezentanţii în colegiul de conducere a CCIO să fie din rândul firmelor cu cotizaţia achitată la zi.

 

Colegiu extins de conducere

 

Dacă până acum colegiul de conducere a fost format din 15 membri, de ieri s-a trecut la 17, dintre care 13 din mediul de afaceri (strict de la firme), un reprezentant al asociaţiilor sau fundaţiilor, unul din rândul organizaţiilor patronale, unul dintre membrii onorifici şi preşedintele în exerciţiu al CCIO (dacă nu a mai candidat pentru un nou mandat).

 

Preşedinte pe patru ani

 

Din rândul membrilor colegiului de conducere a fost ales preşedintele CCIO, pentru un mandat pe patru ani. Acesta a trebuit să nu fie salariat al Camerei, societatea pe care o reprezintă să fi avut o vechime de minimum patru ani ca membră a instituţiei, iar cotizaţia să fi fost plătită la zi. Ex-preşedintele Camerei, Gheorghe Albu, nu a mai candidat pentru un nou mandat şi a fost ales preşedinte de onoare al instituţiei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

3 COMENTARII