4 C
Craiova
duminică, 24 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateDinel s-a bătut cu PSD pentru şefia CCIO

Dinel s-a bătut cu PSD pentru şefia CCIO


La alegerea preşedintelui Camerei de Comerţ, Constantin Răducănoiu (PSD) a obţinut 47 de voturi, iar Ioan Vigaru (omul lui Dinel Staicu) – 46. Acesta din urmă cere în instanţă nulitatea votului, pe motiv că, potrivit legii, câştigătorul avea nevoie de 48 de voturi.

 

După o şedinţă-maraton de peste 13 ore, cu mulţi nervi şi influenţe, şefia Camerei de Comerţ şi Industrie „Oltenia“ (CCIO) rămâne incertă. Deşi, iniţial, în sală s-au aflat reprezentanţii a 129 de firme, când s-a trecut la alegerea membrilor în colegiul de conducere al instituţiei, rândurile s-au împuţinat, iar afaceriştii s-au împărţit în două tabere aproape egale. Pe de o parte, susţinătorii lui Constantin Răducănoiu, fostul prefect de Dolj, în prezent membru PSD şi director la SC Parc Turism, iar pe de altă parte, cei ai lui Ioan Vigaru, omul lui Dinel Staicu şi manager la SC Mercur SA. Adunarea Generală a reprezentanţilor CCIO de joi s-a prelungit până târziu în noapte, iar în urma alegrilor între cei doi candidaţi la şefia CCIO a fost diferenţă de un singur vot.

Lupta nu s-a încheiat

Comunicatul de presă al Camerei îl dă ca şi câştigător pe Constantin Răducănoiu, care ar fi obţinut 47 de voturi din cele 93 valabil exprimate, Vigaru obţinând 46. Numai că, până ieri, comisia de validare nu a încheiat procesul-verbal prin care să-l declare câştigător pe omul PSD, din cauza unei dispute pe lege. Unii membri ai comisiei consideră că preşedintele Camerei ar fi trebuit să aibă minimum 48 de voturi, alţii spun că erau suficiente 47. „Există o dispută în comisia de validare. Din cinci membri ai comisiei, doi au fost pentru, doi împotrivă, iar unul s-a abţinut“, a precizat ieri Gheorghe Albu, ex-preşedintele instituţiei.

Răducănoiu se crede preşedinte

Răducănoiu spune că el a fost stabilit de Adunarea Generală preşedintele CCIO şi că ieri nu s-a mai putut întruni Comisia de validare a voturilor. „Abia luni se întruneşte aceasta. Cel care s-a abţinut de la vot este un angajat al Camerei de Comerţ şi a fost trimis în concediu de domnul Albu. Are zi liberă de la serviciu“, a acuzat Răducănoiu. Din comisie au făcut parte avocatul Ioan Petre Surdu (preşedinte), doi angajaţi ai Camerei, Adrian Belu şi Mihaela Şerban, şi doi oameni de afaceri, Ionel Dunăreanu – de la MAT SA, şi Maria Gucea – de la Dani Prest. Ultimii doi s-au pronunţat în favoarea lui Răducănoiu, cel care s-a abţinut a fost Adrian Belu, iar pentru Vigaru au fost ceilalţi doi.

Vigaru s-a dus la instanţă

Ioan Vigaru nu se consideră perdant la alegerile de joi. Acesta spune că s-a adresat deja instanţei: „Azi (ieri – n.r.) depun acţiune la Judecătoria Craiova, prin care cer nulitatea absolută a hotărârii Adunării Generale a reprezentanţilor Camerei de Comerţ, pe motiv că nu se îndeplinesc condiţiile minime cerute de lege“. Acesta spune că, potrivit Legii nr. 335/2007 a camerelor de comerţ din România, coroborat cu actele locale ale Camerei (statutul şi regulamentul), „(…) preşedintele este ales cu jumătate plus unu din voturile valabil exprimate. Jumătate din acestea înseamnă 46,5, deci domnul Răducănoiu ar fi trebuit să aibă 47,5 – adică 48 de voturi“. Disputa în comisia de validare se dă pentru cele „0,5 voturi“, despre care nu se ştie dacă se ajustează în plus sau în minus.

Dacă la preşedinte au existat probleme, nu au fost incidente la selectarea vicepreşedinţilor instituţiei. Potrivit comunicatului de presă al Camerei, aceştia sunt: Marian Petcu (RECON SA), Radu Hurezeanu (HELCO SA), Marian Nicola (TOUR IMPEX MAPAMOND SRL), Constantin Ungureanu (POLICOLOR EXIM SRL).

Şedinţă „de cunoaştere“

Ieri după-amiază, Constantin Răducănoiu şi-a luat în serios rolul de preşedinte şi a organizat o primă şedinţă cu angajaţii Camerei de Comerţ. „Am organizat şedinţa ca să-i cunoască şi salariaţii pe actualii vicepreşedinţi ai Camerei de Comerţ, că pe mine mă cunosc, pentru că sunt vecin cu ei“, a declarat Răducănoiu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

5 COMENTARII