Comitetul Executiv al PSD a validat ieri, în unanimitate, candidatura lui Cristian Diaconescu la Primăria Bucureşti. Decizia a fost luată la propunerea Biroului Permanent al social-democraţilor.
Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a precizat că Miron Mitrea va coordona atât campania pentru Capitală, cât şi pe cea la nivel naţional.
La rândul său, Cristian Diaconescu a declarat, după ce a fost nominalizat candidat la primăria Capitalei, că va face tot posibilul să câştige un post care nu a fost niciodată de stânga. El a precizat că va colabora cu Miron Mitrea, cel care va coordona campania, dar şi cu Marian Vaghelie, preşedintele organizaţiei de Bucureşti, pentru a obţine un rezultat cu care partidul să se mândrească.