Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a transmis ieri o avertizare cod galben de ploi şi vijelii către toate prefecturile din ţară, începând din această seară şi până vineri seară.
Meteorologii avertizează că, de astăzi, de la ora 18.00, şi până vineri, la ora 21.00, în toată ţara ar urma să cadă ploi însemnate cantitativ, însoţite de vânt puternic, fiind prognozate chiar vijelii şi grindină. Cantităţile maxime de precipitaţii prognozate de meteorologi pot ajunge până la 60 de litri pe metrul pătrat în 24 de ore, însă doar izolat. „În intervalul menţionat, instabilitatea atmosferică va fi accentuată în toate regiunile. Cu deosebire în cursul zilei de jmâine, frecvent vor fi descărcări electrice, intensificări de vânt ce pot lua trecător şi aspect de vijelie, iar ploile – ce vor avea şi caracter torenţial – vor totaliza pe arii extinse cantităţi de apă între 25 şi 40 de litri pe metrul pătrat, iar izolat, peste 50-60 de litri pe metrul pătrat în 24 de ore. Vor fi condiţii de grindină“, informează ANM în atenţionarea publicată ieri după-amiază.
Codul galben se instituie atunci când fenomenele meteorologice prognozate, deşi obişnuite pentru zona respectivă, pot deveni, temporar, periculoase.