Afacerea parcărilor din Craiova, ticluită în 2001 de PSD şi Cronos Impex SRL, a fost îngropată definitiv, printr-o decizie a Curţii de Apel Alba Iulia. Magistraţii au acceptat irevocabil că rezilierea contractului dintre primărie şi Cronos Impex, din octombrie 2006, este perfect legală.
Unul dintre cele mai roşii episoade din jaful instituit de PSD în legislatura 2000-2004 în Craiova a luat sfârşit în urmă cu două zile, când Curtea de Apel Alba Iulia s-a pronunţat în dosarul parcărilor, 1619/63/2006. Pe fond, SC Cronos Impex SRL a cerut anularea unei hotărâri a Consiliului Local Municipal Craiova din octombrie 2006, prin care era reziliat unilateral contractul încheiat în 2001 între Cronos şi primărie, pentru amenajarea şi exploatarea parcărilor cu plată. Tribunalul Sibiu a decis în decembrie 2007 că rezilierea este perfect legală, iar societatea a făcut recurs la Alba Iulia. Prin respingerea ca nefondat a recursului Cronos Impex, sentinţa Tribunalului Sibiu rămâne definitivă şi irevocabilă. „În acest dosar nu mai există cale de atac. Pe 3 iunie 2008, Curtea de Apel Alba Iulia s-a pronunţat, respingând recursul reclamantului SC Cronos Impex SRL ca nefondat. Pe rolul instanţelor mai există însă un dosar, a cărui judecare a fost suspendată până la finalizarea procesului pentru anularea hotărârii de reziliere a contractului. Probabil că în curând acest dosar, în care Cronos are pretenţii financiare faţă de primărie, va fi repus pe rol“, a declarat directorul direcţiei juridice a Primăriei Craiova, Ovidiu Mischianu. Litigiul la care face referire directorul Mischianu datează din 2005 şi are ca obiect suma de 700.000 de lei, pe care Cronos o pretinde de la municipalitate pe motiv că la atât a fost evaluată investiţia firmei în parcările Băniei.
Contract mincinos
Amenajarea şi exploatarea parcărilor cu plată din Craiova au fost obiectele contractului semnat de administraţia PSD în 2001 cu SC Cronos Impex SRL, prin care asociatul se obliga să investească în parcări, să încaseze bani pentru parcare şi să vireze 10% din încasări către bugetul local. În realitate, SC Cronos, care ar fi trebuit să cheltuiască 600.000 de lei pe dotări, în două tranşe, între amenajările obligatorii numărându-se şi amplasarea parcometrelor, nu a făcut decât să exploateze domeniul public, nu să îl şi amenajeze sub formă de parcări. Graţie parcometrelor, care însă nu au fost niciodată instalate, craiovenii ar fi putut să opteze pentru perioade de parcare şi să plătească în consecinţă, iar primăria ar fi avut posibilitatea controlului încasarilor. Însă, fiindcă doar vopsirea asfaltului nu a putut convinge şi administraţia 2004-2008 că s-a investit în parcări, consiliul local municipal a jucat ultima carte în 2006, rupând contractul, acţiune care a fost catalogată de instanţele de judecată drept legală.
Presiune PSD
Hotărârea prin care municipalitatea aproba contractul de asociere cu Cronos Impex a fost în două rânduri invalidată de Prefectura Dolj, care a considerat-o nelegală. PSD a reuşit să-şi impună punctul de vedere abia a treia oară, prin mâna lui Ion Călin, fost preşedinte al PSD Dolj, însă şi atunci după o tevatură. Fostul prefect de Dolj, Constantin Popeci, a recunoscut că, în 2000, a fost presat în două rânduri să pună viza de legalitate pe decizia de asociere a primăriei cu Cronos. „Înţelesesem că este un contract păgubos, fără control, de neadmis. Ca atare, nici nu am dat aviz de legalitate. De două ori am respins hotărârea, iar la a treia propunere am fost eliberat din funcţie“, a povestit Popeci despre mandatul său de prefect din 2000. Altă dovadă a implicării nemijlocite a PSD în afacerea parcărilor este chiar îndemnul pe care liderul PSD Ion Călin îl adresa consilierilor locali în 2000 să voteze hotărârea de asociere cu Cronos.