9.2 C
Craiova
vineri, 1 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateAdriean Videanu, propus ministru al economiei, vrea companiile energetice în subordinea sa

Adriean Videanu, propus ministru al economiei, vrea companiile energetice în subordinea sa

Adriean Videanu, propus de PDL pentru funcţia de ministru al Economiei, a primit azi aviz favorabil, în urma audierii celor patru comisii de specialitate, cu 49 voturi pentru şi şase abţineri.

Adriean Videanu a fost audiat de patru comisii, două din Camera Deputaţilor (Comisia pentru Politică Economică, Reformă şi Privatizare şi Comisia pentru Industrii şi Servicii) şi două din Senat (Comisia Economică, Industrii şi Servicii şi Comisia pentru Privatizare şi Administrarea Activelor Statului).

Adriean Videanu este membru PD din 1992. Totodată, a fost primarul Capitalei, din iunie 2005 şi până în iunie 2008.

Noul ministru al economiei a declarat în cadrul audierilor că a fost o greşeală transferarea companiilor energetice în subordinea AVAS şi că acestea ar trebui să fie în subordinea Ministerului Economiei.

"Eu cred că a fost o greşeală transferarea actorilor energetici în subordinea Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS), pentru că AVAS are menirea de a privatiza şi nu de a face seturi de politici. Companiile energetice ar trebui să fie în subordinea Ministerului Economiei", a precizat Videanu, citat de NewsIn.

Acesta a mai spus că inclusiv Compania Energetică Naţională (CEN) ar trebui să fie transferată în subordinea Ministerul Economiei, prin anularea OUG 101/2006, privind reorganizarea AVAS.

"Compania, aşa cum a fost ea fundamentată, nu poate fi realizată. Nu are ce să caute în subordinea AVAS, ci ea trebuie să fie în subordinea Ministerului Economiei", potrivit lui Videanu.

Adriean Videanu a mai zis că AVAS ar trebui doar să controleze activele pe care le are la anumite companii.

De asemenea, acesta consideră proiectul Nabucco o prioritate pentru România.

În ceea ce priveşte politica energetică a ţării, în opinia lui Videanu aceasta "trebuie să asigure securitatea energetică a României printr-un sistem bazat pe eficientizarea aprovizionării, producţiei, transportului şi distribuţiei energiei către toţi consumatorii, ţinând cont de accesibilitatea, disponibilitatea, comportabilitatea şi suportabilitatea preţurilor la produselor energetice. Acesta este un scop fundamnetal pe care noi îl avem în zona politicilor energetice", a menţionat Videanu.

Referitor la politica industrială, Adrian Videanu spune că aceasta "trebuie îndreptată către asigurarea unei pieţe interne funcţionale, în timp ce pieţele individuale trebuie rămase deschise căte competitivitate şi competiţie şi trebuie să răspundă totodată provocărilor de mediu pe care România le are".

Înfiinţarea Companiei Energetice Naţionale (CEN)  a fost aprobată, prin Ordonanţă de Urgenţă, în 8 octombrie 2008, la iniţiativa AVAS. Numele ei va fi Electrica, urmând ca ulterior să fie schimbat. Din Compania Energetică vor face parte Electrica, Hidroelectrica, Complexele Energetice Rovinari şi Turceni, regrupând aproape 50% din capacităţile de producţie de energie electrică. Electrica va prelua acţiunile acestor companii. Compania va deţine o capacitate instalată de aproximativ 10.000 MW.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS