0.6 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateGrădiniţa nr. 53, pe lista neagră a revendicărilor

Grădiniţa nr. 53, pe lista neagră a revendicărilor

200 de preşcolari craioveni riscă să rămână începând de săptămâna viitoare fără grădiniţă, imobilul revendicat fiind la un pas de a fi câştigat de lichidatorul judiciar SC NICK Impex SRL. Luni este ultima zi în care Primăria Craiova poate face recurs pentru păstrarea instituţiei de învăţământ.

 

Seria proceselor pentru instituţii de învăţământ râvnite de moştenitori sau de firme continuă. A venit rândul şi Grădiniţei cu program prelungit nr. 53, de pe strada Amaradiei, nr. 70, bloc F5A, din Craiova, despre care Gazeta de Sud a scris şi anul trecut. Imobilul cu 16 apartamente a aparţinut pe vremuri angajaţilor Sere Işalniţa, apoi a trecut în subordinea consiliului popular.

„Pe vremea comuniştilor, existau clădiri special destinate angajaţilor de la Avioane, de la Electro, CFR sau de la Sere. Clădirea în care funcţionează în prezent Grădiniţa nr. 53 a aparţinut angajaţilor de la Sere Işalniţa. Apoi s-a făcut un schimb între consiliul popular şi Sere Işalniţa, în urma căruia angajaţilor de la Sere li s-a oferit altă clădire, situată mai aproape de locul lor de muncă, imobilul din Craiova trecând astfel în subordinea primăriei. Acum, cei de la Sere Işalniţa au uitat, se pare, de schimbul efectuat şi cer în instanţă imobilul în care funcţionează grădiniţa“, a precizat Constantin Lungulescu, vicepreşedintele Sindicatului Preuniversitar Dolj. După 1989, ca urmare a reorganizării, Întreprinderea de Sere Işalniţa şi-a luat un nou nume – SC CRASER SA Almăj. În procesul de solicitare a imobilului, SC CRASER SA, prin lichidatorul judiciar SC NICK Impex SRL, nu vrea să renunţe la clădirea în care funcţionează o instituţie de învăţământ.

Juriştii primărie nu s-au prezentat la proces

Potrivit reprezentanţilor sindicaliştilor din învăţământul preuniversitar, Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Dolj şi implicit Primăria Craiova sunt pe punctul de a rămâne fără imobil, deoarece la ultimele termene juriştii municipalităţii nu s-au „obosit“ să se prezinte la proces.

„Lichidatorul judiciar a solicitat admiterea excepţiei de nelegalitate a hotărârii consiliului local, privind dreptul de proprietate asupra clădirii, grădiniţa fiind astfel pierdută prin sentinţa nr. 75 a Tribunalului Dolj. Dacă săptămâna viitoare, juriştii Primăriei Craiova nu fac recurs la această sentinţă, cei 200 de copii vor rămâne pe drumuri“, a adăugat Lungulescu.

Reprezentanţii ISJ Dolj stau liniştiţi

Reprezentanţii ISJ Dolj stau însă liniştiţi, în ciuda hotărârilor judecătoreşti în cazul instituţiei de învăţământ pe care, până una-alta, o au în subordine. Aceştia fac demersuri pentru investiţii, au cerut finanţare externă de la Banca Europeană de Dezvoltare, şi au depus la Ministerul Educaţiei chiar săptămâna trecută documentaţia necesară lucrărilor pentru acest imobil.

„Este imposibil să pierdem acest proces. Este vorba de o instituţie de învăţământ în care învaţă 200 de copii. Procesul va fi cu siguranţă suspendat, iar într-un an vom face tot ce ne stă în putinţă să clarificăm situaţia acestei grădiniţe, care ne aparţine. Cu banii de la Banca de Dezvoltare vrem să demarăm un proces tehnic la această unitate, să o ridicăm la standarde europene“, a spus Diana Buşoi, inspector general al ISJ Dolj.

Fac parte din aceeaşi tabără, dar se atacă reciproc

Sindicaliştii din învăţământul preuniversitar dau vina pe Primăria Craiova pentru situaţia imobilului în care funcţionează Grădiniţa nr. 53. Primăria se apără, menţionând că are situaţia sub control. Adevărul însă este undeva la mijloc. „Nu am pierdut Grădiniţa nr. 53, dimpotrivă! Iniţial am câştigat-o! Primăria Craiova a câştigat procesul la tribunal, obţinând sentinţă că aceasta face parte din domeniul public. SC CRASER a făcut însă recurs invocând «nelegalitate parţială a HCL Craiova nr. 96/30.04/2001, solicitând anularea trecerii în domeniul public a imobilului»…“, a spus Carmen Licu, purtătoarea de cuvânt a Primăriei Craiova. Reprezentanţii primăriei susţin că, în prezent, acţiunea de revendicare este suspendată, juriştii instituţiei făcând recurs la Curtea de Apel şi asigurând că au „toată documentaţia necesară ca procesul să fie favorabil, aşteptând doar noul termen al recursului“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

3 COMENTARII