În data de 25 martie a avut loc la Slatina preselecţia organizată de angajatorii din Danemarca, preselecţie unde s-au prezentat 50 de gorjeni dornici să lucreze în agricultură. Doar 22 de gorjeni au fost admişi şi vor pleca eşalonat la muncă în Danemarca în perioada aprilie-noiembrie, în funcţie de perioada contractului.
Angajatorii din Danemarca au căutat muncitori în agricultură pentru a recolta căpşuni, mazăre, zmeură, ceapă, dovleci, şi altele. De asemenea, au căutat şi şoferi de tractor, camioane şi autobuze care să lucreze la fermele respective pe timpul sezonului de vară 2009. „La preselecţie s-au prezentat 50, dar au fost selectaţi doar 22. Cele mai multe persoane sunt femei, dar avem şi bărbaţi, cu toţii au vârste cuprinse între 25 şi 40 de ani. Vor lucra în agricultură. Condiţia principală a fost ca participanţii la preselecţie să ştie limba engleză. La început, le-au cerut oamenilor să ştie engleza de nivel începător-mediu, pentru ca la preselecţie să ceară nivel ridicat. Cei care nu au ştiut foarte bine această limbă, nu au fost admişi“, potrivit Anei Maria Niculescu, purtătoarea de cuvânt a Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AFOFM) Gorj.
22 de gorjeni pleacă la muncă în Danemarca
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei