Căruţele – pericol public
În orice altă ţară europeană apar doar în muzee, ca exponate de Ev Mediu. La noi însă, le întâlneşti la orice pas. Fac parte din peisaj, pentru că poliţia şi administraţia nu sunt în stare să impună legea prin care sunt interzise de mai bine de un deceniu în municipii şi pe drumurile naţionale. Acestea sunt căruţele, un adevărat pericol pe şoselele din România.
Conform legii, în Dolj, căruţele n-ar avea ce să caute în municipiile Craiova, Băileşti şi Calafat ori pe drumurile naţionale şi europene. O asemenea reglementare există, de altfel, dinainte de anul 2000, însă nu se respectă. Zeci de căruţe pot fi văzute zilnic prin Craiova, iar în aşa-zisele municipii Calafat şi Băileşti sunt parcă mai multe pe străzi decât maşinile.
Conform art. 71, alin. 1 din Codul Rutier, „sunt interzise accesul şi deplasarea vehiculelor cu tracţiune animală, a animalelor de povară, de tracţiune sau de călărie, precum şi a animalelor izolate sau în turmă pe drumurile naţionale, în municipii şi pe drumurile la începutul cărora există indicatoare de interzicere a accesului“. Codul prevede sancţiuni între 9-20 de puncte-amendă, adică amenzi între 540 şi 1.200 de lei, pentru căruţaşii care circulă pe drumurile naţionale şi europene sau în municipii. În plus, legea prevede că, odată cu amenda, trebuie confiscată şi căruţa. Din nefericire, legislaţia este departe de a fi aplicată în Craiova, Calafat şi Băileşti, cele trei municipii ale Doljului.
La alţii se poate
În Cluj-Napoca, spre exemplu, sunt atât de puţine cazuri în care să fie depistate căruţe pe străzile municipiului, încât poliţia nici măcar nu mai are statistici în această privinţă. Acolo există o rută ocolitoare a oraşului pentru vehiculele cu tracţiune animală, iar municipalitatea a dispus, prin hotărâre de consiliu adoptată chiar în acest an, sechestrarea căruţelor şi a cailor găsiţi pe drumurile publice, cu aplicarea unei amenzi între 200 şi 400 de lei pentru conducătorul de atelaj, plus o taxă de recuperare a căruţei şi calului de 500 de lei, fără TVA. Animalele sechestrate pot fi recuperate de proprietari în termen de maximum cinci zile de la data sechestrării, după ce se face dovada proprietăţii lor, precum şi a achitării taxelor stabilite pentru transportul, cazarea, hrana, asistenţa medicală şi îngrijirea zilnică a acestora. După trecerea acestui termen, animalele şi căruţele sunt predate fiscului spre valorificare în folosul municipalităţii.
Şi la Timişoara, Poliţia Comunitară confiscă orice căruţă întâlnită pe străzile municipiului. „Prin activitatea lor, căruţele pun în pericol circulaţia rutieră, fac depozitări ilegale pe domeniul public şi creează disconfort cetăţenilor. Primăria Municipiului Timişoara face un apel către toţi cetăţenii să transporte deşeurile şi alte materiale cu firme autorizate şi să nu încurajeze activităţile proprietarilor de cai. Acţiunea de verificare, sancţionare şi ridicare a căruţelor va continua ori de câte ori va fi necesar“, se menţionează pe site-ul Primăriei Timişoara.
Interese electorale
În Craiova, situaţia e stranie. Nu doar că nu s-a aplicat legea, dar Consiliul Local Municipal s-a considerat mai deştept decât corpul legiuitor şi a adoptat nu una, ci două hotărâri, care… modifică legea! Asta-i însă altă poveste, asupra căreia vom reveni.
Cât despre Calafat şi Băileşti, se poate spune că sunt doar nişte sate mai mari, pompos denumite municipii, în care primarii şi poliţiştii nu sunt în stare să aplice legea referitoare la căruţe.
În Calafat, spre exemplu, căruţaşii s-au ales cu doar 50 de amenzi în prima jumătate a acestui an. Puţine! Şi dacă s-ar fi uitat pe geamul sediului lor, poliţiştii calafeteni ar fi observat mai multe căruţe circulând prin municipiu.
Situaţia nu-i mai bună nici în Băileşti. Acolo, poliţia a dat căruţaşilor 79 de sancţiuni contravenţionale în primul semestru din 2009. Aproape toate erau însă pentru neechiparea corespunzătoare a atelajelor, nu pentru circulaţia prin municipiu.
Nu mai e mult – doar câteva luni – şi Poliţia Rutieră va trece de la 1 ianuarie 2010 în subordinea primarilor. Asta nu va însemna însă decât încetarea sancţionării căruţaşilor, pentru că primarii din Băileşti şi Calafat n-au interesul să aplice legea în această privinţă. Şi nu-i vorba doar de actualii deţinători ai acestor funcţii, ci şi de predecesorii lor. E clar şi de ce: căruţaşii au drept de vot, iar dacă aplici legea şi le interzici accesul în cele două „municipii“ nu faci decât să pierzi voturi cu duiumul.
„Câte nu sunt interzise în România…“
Mircea Guţă, primarul Calafatului, susţine că a făcut câte ceva în privinţa restrângerii circulaţiei căruţelor prin municipiul pe care îl conduce.
„În oraş, noi deja avem anumite restricţii pentru circulaţia căruţelor, impuse cu ajutorul Poliţiei Comunitare şi al Poliţiei Rutiere, aşa că nu se poate spune că ar exista o circulaţie abundentă a vehiculelor cu tracţiune animală. Nu le putem însă interzice de tot, pentru că o porţiune de 70% din oraş o reprezintă zonele de case, iar în 10-20% dintre aceste gospodării există căruţe. În satele limitrofe, care ţin de municipiu, numărul deţinătorilor de căruţe e şi mai mare. De aceea, e foarte greu să le spunem oamenilor că nu mai au voie să iasă cu ele din curţi. Dar e un început… Oricum, câte nu sunt interzise în România…“, spune Guţă.
Primarul recunoaşte însă, poate fără să-şi dea seama, că primăria e prima care îndeamnă la încălcarea legii: „Oamenii sunt chemaţi la social cu căruţa şi li se pontează o zi în plus pentru asta“.
Municipiu, dar… agricol
La rândul său, Costel Pistriţu, primarul Băileştiului, susţine că nu poate să impună oamenilor să nu mai circule cu căruţele prin municipiul pe care îl conduce.
„Căruţele le sunt necesare băileştenilor, pentru că fiecare familie are teren agricol şi atelajul le este necesar să-şi muncească pământul. Starea economică a oamenilor de la noi e foarte delicată şi, dacă nu-i mai lăsăm să circule cu căruţa, îi omorâm. Pentru că Băileştiul, cu toate că e municipiu, e mai mult o localitate agricolă. Noi avem foarte multe căruţe, circa 3.400, şi nu le putem spune oamenilor dintr-odată că nu mai au voie cu ele“, spune Pistriţu.
Acest „dintr-odată“ înseamnă însă aproape un deceniu de când Băileştiul e municipiu. Interdicţia exista dinainte ca oraşul lui nea Mărin să fie ridicat la un rang superior, dar nimănui nu i-a păsat atunci când s-a pus problema să devină municipiu. „Atunci erau alte interese“, spune Pistriţu, nedorind să comenteze mai mult în această privinţă.
Primarul ar vrea să aplice interdicţia treptat. „Sper ca într-un viitor nu foarte îndepărtat, măcar în zona centrală, să nu mai avem căruţe. Deocamdată, încerc să-i oblig pe oameni măcar să pună nişte saci pentru balegă la spatele cailor, să nu mai murdărească străzile“, spune primarul Băileştiului.
