4.2 C
Craiova
miercuri, 13 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePensionara de zece milioane de euro

Pensionara de zece milioane de euro

Câştigătoarea marelui pot la extragerea Loto 6/49 de joi este o pensionară din Reşiţa, care s-a prezentat ieri la sediul Loteriei Române pentru a-şi ridica premiul în valoare de 40.176.609 lei (peste 9,5 milioane de euro), al treilea ca valoare din istoria acestui joc.
Biletul câştigător s-a jucat în judeţul Vâlcea, la agenţia 038-027 din Berbeşti. Câştigătoarea a jucat două variante simple, valoarea biletului fiind de 9,7 lei. Suma netă câştigată este de 30.133.077 lei.
„Câştigătoarea este din Reşiţa, este pensionară şi era în trecere prin judeţul Vâlcea atunci când a jucat biletul norocos. Este o jucătoare ocazională, iar numerele câştigătoare au fost puse la întâmplare, neavând nici o semnificaţie. Ne-a mărturisit că acest câştig i-a dat încredere deplină în corectitudinea jocurilor loto şi că de acum înainte va juca constant“, se arată în comunicatul emis ieri de Loteria Română.
Câştigătoarea, care a ales să-şi păstreze anonimatul, nu a decis deocamdată ce va face cu banii, însă a declarat că primul gând este să-şi ajute familia.
Pentru următoarea tragere Loto 6/49 care va avea loc pe 31 decembrie 2009, Loteria Română suplimentează fondul de câştiguri al categoriei I cu suma de 500.000 de lei.
Ultima dată, premiul de categoria I la jocul Loto 6/49 s-a câştigat pe 7 iunie şi a fost în valoare de 46.171.670,14 lei. Potrivit datelor Loteriei Române, cel mai mare premiu, în valoare de 12,45 milioane de euro, s-a câştigat pe 27 ianuarie 2008.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

15 COMENTARII