9.2 C
Craiova
vineri, 1 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitate Baschet: SCM-U Craiova se va lupta cu Dinamo pentru evitarea retrogradării

Baschet: SCM-U Craiova se va lupta cu Dinamo pentru evitarea retrogradării

Baschetbaliştii de la SCM-U Craiova au fost învinşi de către CSM Oradea, scor 83-68, în meciul patru al turului I din play-out-ul Diviziei A, desfăşurat în Sala Sporturilor „Ion Constantinescu“ din Bănie. Încă din primele două minute ale partidei, formaţia craioveană a rămas fără doi jucători importanţi, americanii Bryan McCculough şi O'Darien Basset, ambii accidentaţi şi transportaţi imediat la spital. Bryan McCculough a fost lovit de un adversar în faţă, pierzându-şi pe moment cunoştinţa, iar Bassett a suferit o entorsă.
În urma acestei victorii, orădenii au câştigat seria de confruntării cu oltenii, cu scorul general de 3-1. CSM Oradea termină campionatul, în timp ce echipa craioveană, antrenată de Zeljko Zecevic, va întâlni Dinamo Bucureşti, într-o serie de cinci partide, miza fiind evitarea retrogradării. Echipa care va obţine trei victorii din cele cinci jocuri se va salva de la retrogradare. Primele dispute sunt programate în Capitală, pe 3 şi 4 mai.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII