9.2 C
Craiova
vineri, 1 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateBursele europene au deschis şedinţele de marţi în uşoară creştere

Bursele europene au deschis şedinţele de marţi în uşoară creştere

Bursele europene au deschis şedinţele de marţi cu uşoare creşteri, tendinţă pe care nu şi-au menţinut-o însă, dat fiind că incertitudinea investitorilor a continuat să marcheze evoluţia pieţelor internaţionale, chiar şi după anunţarea deciziilor miniştrilor europeni de finanţe.

Astfel, după primele tranzacţii, FTSE-100, principalul indice al bursei din Londra, creştea cu 0,06%, la 5.072,02 puncte, indicele DAX, al bursei din Frankfurt, câştiga 0,27%, la 5.920,70 puncte, iar indicele parizian CAC 40 avansa cu 0,14%, la 3.418,43 puncte.

Titlurile listate pe bursele europene au avut o evoluţie incertă în primele tranzacţii. Astfel, principalii indici ai burselor de la Londra, Frankfurt şi Paris au deschis pe verde, au trecut apoi pe roşu, după care şi-au reluat creşterea.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS