9.2 C
Craiova
vineri, 1 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateFarmache: Numărul investitorilor la Bursă este mic în raport cu potenţialul pieţei

Farmache: Numărul investitorilor la Bursă este mic în raport cu potenţialul pieţei

Numărul conturilor deschise de societăţile de investiţii financiare este de aproximativ 90.000, dar numărul investitorilor este mult mai mic, a declarat preşedintele Bursei de Valori Bucureşti (BVB), Stere Farmache, precizând că numărul lor ar putea creşte dacă ar avea loc listări importante.

"Este posibil ca baza de investitori activi pe bursa să se lărgească în condiţiile în care vom atrage societăţi mari, din domeniul energiei, utilităţilor. În clipa de faţă, numărul investitorilor care au conturi deschise la societăţile de investiţii financiare este în jur de 80.000 – 90.000 de conturi. Aceasta nu înseamnă că toţi aceşti investitori sunt activi. Câţi sunt activi se poate determina pe o lună, trei luni sau nouă luni. Noi am făcut o analiză la un moment dat, iar numărul investitorilor activi pe o lună era de 12.000 – 13.000 de investitori. Nu pot să fac o estimare a numărului de investitori, nu pot să spun decât că numărul este mic în raport cu potenţialul pe care îl avem însă acesta nu poate creşte decât pe baza unor listări importante la BVB", a declarat Farmache.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS