5.1 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateStatkraft a transferat în alte ţări proiecte 1,3 mld. euro, neavând în România condiţii prielnice

Statkraft a transferat în alte ţări proiecte 1,3 mld. euro, neavând în România condiţii prielnice

Statkraft a transferat în state precum Albania şi Turcia proiecte de investiţii de până la 1,3 miliarde euro, sumă din care cel puţin jumătare ar fi putut fi alocată pieţei româneşti, dar România a fost evitată din cauza mediului local "neprielnic", potrivit producătorului norvegian de energie.

"În România toate proiectele au fost puse pe «hold», pentru că în ultimii doi ani am încercat să investim, dar nu a fost un mediu prielnic. Investiţii de 700-800 milioane euro au «migrat» în Albania, iar altele de 500 milioane euro în Turcia. Cel puţin jumătate din aceste sume ar fi fost investite în România", a declarat marţi agenţiei MEDIAFAX Daniel Pintilie, senior business developer al companiei pentru România şi sud-estul Europei.

Statkraft a intrat pe piaţa energetică românescă în 2007, prin deschiderea unui birou la Bucureşti, şi derulează activităţi de comerţ cu electricitate.

Oficialii Statkraft afirmau, în 2008, că producătorul de energie caută oportunităţi de investiţii în hidrocentrale mari şi termocentrale pe gaz în Europa de Sud-Est, inclusiv în România.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU