Deşi este profesor de bioetică la Oxford, în România ar fi privit cu multă suspiciune pentru opiniile sale nonconformiste. Manipularea genetică şi eugenia nu sunt pentru Julian Savulescu noţiuni science-fiction, ci realităţi apropiate a căror înfăptuire trebuie să ne găsească pregătiţi. Că este aşa o demonstrează recentul anunţ al fabricării „primei celule sintetice“. Oamenii au început deja „joaca de-a Dumnezeu“. Este cel mai periculos joc din istoria umanităţii şi profesorul Savulescu îl cunoaşte prea bine, cu pericolele şi beneficiile sale.
La sfârşitul lui mai 2010, echipa condusă de biologul Craig Venter şi de microbiologul Hamilton Smith (câştigător al unui premiu Nobel pentru medicină în 1978) a anunţat crearea primei celule sintetice, „prima specie de pe Pământ al cărui părinte este computerul“. Prestigioasa revistă Nature a salutat reuşita astfel: „Această realizare pare că distruge argumentul conform căruia viaţa are nevoie de o forţă sau o putere specială pentru a exista“.
Vlad Mixich: „Şi omul a făcut viaţa“ a scris pe coperta revistei britanice The Economist, în urmă cu o lună. Mass-media din întreaga lume au întâmpinat cu entuziasm crearea de către om a primei celule sintetice. De atunci, exaltarea s-a mai risipit şi au apărut cercetători redutabili care afirmă că, deşi realizarea echipei doctorului Craig Venter este remarcabilă tehnic, suntem încă departe de primul organism artificial creat de om.
Julian Savulescu: Realizarea lui Venter a fost remarcabilă pentru că el a reuşit să sintetizeze un genom întreg folosind instrucţiunile unui soft computerizat şi substanţe chimice artificiale. Pe scurt, el a reuşit să sintetizeze în laborator negativul genetic al unei bacterii. Şi asta se întâmplă pentru prima dată. S-a mai reuşit aşa ceva cu viruşii, care sunt nişte organisme mult mai simple. Dar bacteriile sunt capabile să se reproducă singure.
V.M.: Printre argumentele celor care critică entuziasmul receptării anunţului lui Craig Venter se numără şi faptul că bacteria replicată este identică în formă şi funcţie cu varianta originală. Nu credeţi că entuziasmul mass-mediei a fost exagerat şi pripit?
Julian Savulescu: Limitările descoperirii lui Venter sunt copierea unui genom deja existent şi faptul că, prin tehnici de inginerie genetică, forme de viaţă animală sau vegetală au fost deja radical modificate prin permutările diverselor gene. Venter nu a modificat o formă de viaţă în experimentul său. Izbitor în realizarea lui Venter este că ne aduce mai aproape de o posibilitate complet nouă: crearea artificială a unor forme de viaţă care nu ar fi putut exista niciodată în mod natural. Deşi Venter nu a realizat aşa ceva acum, teoretic există posibilitatea să creeze secvenţe de gene (cu baze noi) care nu se găsesc în natură. Folosind această tehnologie vom putea crea, teoretic, forme de viaţă diferite de orice a existat până acum pe Pământ. Şi asta, pentru mine, e un serios progres.
„Ne jucăm deja de-a Dumnezeu“
V.M.: Chiar şi Vaticanul a apreciat, cu moderaţie ce-i drept, realizarea echipei Venter. Cu toate acestea, mulţi vorbesc despre cât de periculos poate fi să ne „jucăm de-a Dumnezeu“. Există justificări solid motivate în spatele unor astfel de îngrijorări etice?
Julian Savulescu: În sens religios, să te joci de-a Dumnezeu e ceva ce numai Dumnezeu ar trebui să facă. Ca, de exemplu, să creeze sau să modifice viaţa. În sensul acesta, Craig Venter se joacă de-a Dumnezeu. El construieşte ceea ce nu există în mod natural. Să creezi viaţă organică din materie anorganică, şi acesta este scopul acestor cercetări, înseamnă să faci ceva ce doar Dumnezeu ar trebui să facă. Asta cred mulţi oameni.
Există însă două contraargumente. Primul: nu este clar dacă Dumnezeu doreşte sau nu ca omul să facă astfel de cercetări. Dacă uşurează suferinţa, dacă transformă lumea într-un loc mai bun şi dacă sunt folosite cu responsabilitate, probabil că Dumnezeu ar „aproba“ aceste cercetări. Până la urmă, El este cel care a dat omului Raţiunea, cea care face posibile toate aceste descoperiri.
În al doilea rând, dacă aceasta ar putea fi o obiecţie, este o obiecţie minoră faţă de toate celelalte feluri în care ne jucăm deja de-a Dumnezeu: tratăm boli, aplicăm vaccinuri, uşurăm durerea în timpul naşterii. Toate acestea au fost la un moment dat interzise de către Biserică, dar sunt astăzi larg acceptate, chiar dacă e un joc de-a Dumnezeu. Modificarea speciilor prin inginerie genetică se face deja de 30 de ani – şi asta e un astfel de joc, dar, în acelaşi timp, una dintre cărămizile pe care se clădeşte cercetarea medicală.
V.M.: Să abordăm problema şi dintr-o perspectivă seculară, nereligioasă…
Julian Savulescu: Din această perspectivă, jocul de-a Dumnezeu înseamnă să acţionăm prematur, având cunoştiinţe insuficiente, cu aroganţă, cu orgoliu, aşa cum un copil se joacă cu un instrument complicat, a cărui funcţionare nu o înţelege. Acesta este un avertisment de a înainta cu precauţie, de a face paşi mici, doar după ce ştim ce facem. E un avertisment demn de luat în seamă.
V.M.: Eugenia este considerată una dintre aplicaţiile potenţial periculoase ale ingineriei genetice. Există argumente care afirmă că testele prenatale, de exemplu, care au la bază tehnici genetice, sunt o formă de eugenie, permiţându-ne să decidem dacă un copil bolnav se va naşte sau nu. Putere tehnologică avem deja. Dar avem şi suficient discernământ etic pentru a face diferenţa între bine şi rău?
Julian Savulescu: Societatea noastră practică deja eugenia atunci când face testele de detectare a sindromului Down la gravide. Ce este în neregulă cu eugenia naziştilor este că era involuntară, că nu era orientată spre beneficiul acelor oameni testaţi, sterilizaţi sau exterminaţi şi că încerca alcătuirea unei ordini sociale şi darwiniste în societate. Eugenia liberală este orientată înspre beneficiul oamenilor testaţi voluntar şi pentru a le permite să aibă copii sănătoşi. Eu cred că ar trebui extinsă nu doar pentru a avea copii sănătoşi, dar şi pentru a avea copii cu gene care să le îmbunătăţească viaţa. De exemplu, genele pentru inteligenţă, pentru memorie sau pentru controlul impulsurilor sunt utile indiferent de ce fel de viaţă vor alege copiii noştri să trăiască.
V.M.: Ar trebui să extindem această selecţie împotriva embrionilor cu predispoziţie genetică la violenţă sau la comportament criminal?
Julian Savulescu: Dacă există astfel de gene care predispun la comportamente antisociale, cum ar fi cele din psihopatii, cred că ar trebui să facem selecţii împotriva lor. Există familii care prezintă o mutaţie pe cromozomul X şi care produce dizabilităţi intelectuale şi comportament criminal. Această mutaţie este comună la criminalii condamnaţi care au fost marginalizaţi social. Este o mutaţie deja detectată cu precizie. Ar trebui să selectăm împotriva ei.
„Nu suntem pregătiţi“
V.M.: „Înainte de toate nu face rău“ („Primum non nocere“) este principiul care stă la baza eticii medicale. După anunţul lui Craig Venter, aţi scris că „biologia sintetică înseamnă sfârşitul unei epoci a inocenţei pentru ştiinţele biomedicale“. Cât de aproape suntem de echivalentul biologic al unei bombe atomice?
Julian Săvulescu: Eu nu cred în principiul „Primum non nocere“. Dacă l-am fi luat în serios, nu ne-am fi apucat niciodată de chirurgie pentru că prima incizie ar fi rănit. Ce trebuie să facem este să evaluăm riscurile şi beneficiile şi să alegem opţiunea care ne-ar putea oferi cea mai mare valoare potenţială. Progresul în ştiinţele biomedicale, cum este realizarea lui Venter, măreşte posibilitatea de a crea noi forme de viaţă. Le vom putea folosi fie pentru a crea bunăstare (noi combustibili, noi modalităţi de a stopa poluarea), fie pentru a face rău (distrugerea umanităţii prin arme biologice ieftine şi uşor accesibile). Foarte rar oamenii de ştiinţă se confruntă cu opţiuni atât de extreme. Nu suntem pregătiţi nici teoretic, nici practic, pentru a evalua corespunzător aceste beneficii şi riscuri extreme. Niciodată în istoria lor oamenii nu au avut o astfel de putere. Capacităţile noastre morale şi de previziune nu au fost proiectate pentru astfel de ecuaţii.
V.M.: Credeţi că cercetările oamenilor de ştiinţă ar trebui să continue indiferent de modul în care este posibil să fie folosite?
Julian Savulescu: Sunt un mare avocat şi apărător al ştiinţei. Oricum, am intrat într-un nou capitol al istoriei umanităţii, punct în care trebuie să decidem ce descoperiri potenţial periculoase pot fi publicate, cine are acces la reactivi şi la tehnologiile prin care se pot construi arme biologice care să ne distrugă, cine are acces la aparatură şi laboratoarele în care aceste arme pot fi fabricate. Ştiinţa trebuie supravegheată cu mai multă atenţie astăzi. Cercetările nu trebuie oprite, dar acest tip de dezvoltare „laissez-faire“ ameninţă existenţa umanităţii. Psihopaţii, ideologii şi fanaticii vor putea avea în curând acces la biotehnologii şi vor putea produce arme biologice extrem de puternice, cum ar fi să planteze variola în curtea din spatele casei. Aşa ceva nu trebuie să se întâmple. În 1979, revista The Progressive a publicat instrucţiunile de fabricare a unei bombe cu hidrogen. Aşa ceva nu ar fi trebuit să se întâmple. Probabil că articolul a ajutat India, Pakistanul şi Africa de Sud să dezvolte arme nucleare. Ei bine, trebuie să fim mult mai atenţi când vine vorba despre biotehnologie.
V.M.: În afara acestor temeri există şi cea care vorbeşte despre pericolul dezvoltării a două specii umane diferite. De o parte, clasa bogată, ai cărei copii vor beneficia de ingineria genetică fiind mai deştepţi, mai sănătoşi şi mai frumoşi decât, de cealaltă parte, copiii săracilor, care nu vor avea la dispoziţie resurse financiare pentru accesul la inginerii genetice. Care este răspunsul dumneavoastră la această dilemă?
Julian Savulescu: Dacă putem tolera inegalităţi în educaţie, sănătate, accesul la tehnologie, ar trebui în mod logic să tolerăm şi ingineria genetică. Nu există motive să o tratăm diferit. De cealaltă parte, ar trebui să transformăm ingineria genetică într-un bun public dacă efectele ei sunt comparabile cu cele ale educaţiei şi asistenţei medicale. Dacă tehnicile genetice sau metodele reproductive furnizează beneficii semnificative, ele ar trebui puse la dispoziţia tuturor în mod gratuit, ca parte a serviciilor publice. Dacă vom acorda prioritate celor defavorizaţi, metodele de inginerie genetică pot fi folosite pentru reducerea inechităţilor sociale. Dar asta va fi alegerea noastră: putem decide să folosim ingineria genetică pentru a corecta inechitatea biologică, să o facem disponibilă gratuit doar celor mai dezavantajaţi dintre noi. Aşadar, felul în care genetica va modifica sau nu specia umană depinde de cum va alege societatea să o folosească.
V.M.: Opiniile dumneavoastră sunt nonconformiste şi provocatoare. În plus, sunteţi profesor al uneia dintre cele mai performante universităţi din lume. Credeţi că, în viitorul apropiat, oamenii vor fi capabili să accepte fapte precum clonarea umană sau manipulările genetice pentru îmbunătăţirea performanţelor intelectuale sau fizice?
Julian Savulescu: Treaba mea este să-i determin pe oameni să gândească pentru ei înşişi şi să discute argumente, chiar dacă acestea sunt neconvenţionale. Am descris două specii de etică practică: cea evanghelică, focalizată pe schimbarea omenirii, şi cea socratică, concentrată pe angajarea oamenilor în dialog şi într-o analiză critică şi profundă. Eu sunt un susţinător al abordării socratice. Dacă îşi vor schimba oamenii perspectiva? Da. Imediat ce tehnologia se va dezvolta în direcţia obţinerii de beneficii clare pentru oameni, aceştia vor vota şi cu picioarele pentru susţinerea ei şi o vor folosi. Oamenii rezistă evoluţiei tehnologice atunci când aceasta se află încă în depărtare, când beneficiile sunt mai mult teoretice, când e confortabil să adopţi valori tradiţionale, dominante în societate. Dar imediat cum apar beneficiile reale, oamenii le solicită. Atunci când clonarea va produce terapii cu celule stem care vor salva vieţi, cei mai mulţi dintre noi vom lăsa deoparte orice reţineri etice precedente şi vom îmbrăţişa aceste tehnologii.
Carte de vizită
– Julian Savulescu este profesor de etică al Facultăţii de Filozofie din cadrul Universităţii Oxford şi directorul „Oxford Uehiro Centre for Practical Ethics“.
– A fost editorul revistei Journal of Medical Ethics până în 2004 şi este autorul a şapte cărţi şi a peste 200 de articole în reviste de specialitate.
– Din 2009 este şi directorul Centrului de Neuroetică al Universităţii Oxford. A câştigat peste 20 de burse şi premii internaţionale.
– Julian Savulescu este fiul unui român emigrat în Australia, ţara natală a profesorului Savulescu. A absolvit în 1988, ca şef de promoţie, Facultatea de Medicină din Melbourne (Monash University) şi în 2009 a fost desemnat câştigătorul categoriei „Thinkers“ la „The Australian’s Top 100 Emerging Leaders Awards“.
– A fost invitat ca specialist de către jurnalişti de la BBC, Times, The Guardian sau ABC.
Evoluţia ingineriei genetice
– Procedurile de sintetizare a ADN-ului au devenit în ultimul deceniu o adevărată industrie, costurile secvenţializării şi „fabricării“ ADN-ului reducându-se de aproape două ori.
– Din ce în ce mai multe gene sunt cartografiate şi, consecutiv, din ce în ce mai multe gene pot fi manipulate tehnologic în laboratoarele de genetică.
Criticii echipei Venter
– Este vorba, într-adevăr, de o realizare tehnică impresionantă, dar nu şi de o descoperire epocală.
– Aşa-numitul prim organism artificial creat de om este o bacterie cu scheletul unui organism natural, care conţine un genom natural sintetizat şi copiat din altă bacterie.
– Craig Venter şi Hamilton Smith nu sunt nişte creatori, ci doi ingineri geniali.
