Sâmbătă, căpitanul Ştefan Claudiu Dragnea, căzut la datorie în Munţii Bucegi, în timpul unui exerciţiu aviatic româno-israelian, a fost condus pe ultimul drum.
În uliţă nu mai e loc de oameni. Au venit de peste tot, că l-au cunoscut ori nu, din Craiova, din Bucureşti sau din comunele învecinate. Femei, bărbaţi, bătrâni, copii, toţi să-l conducă pe ultimul drum pe eroul din Poiana Mare. Curtea e plină. Două mese lungi îi aşteaptă pomana. Bărbaţii din familie sau prieteni buni, cerniţi şi cu fotografia căpitanului lor în piept, fac ultimele pregătiri. Vecine şi mătuşi hohotesc în podul palmelor muncite, în vreme ce tinerii, îndoliaţi şi ei, privesc în gol, neînţelegând cum a îndurat Dumnezeu să-l ia pe Ştefan al lor atât de tânăr.
„Doamneee…, copiii ar trebui să-şi îngroape părinţii, nu aşa…“, scânceşte o bătrână rezemată de stâlpul porţii şi lacrimile i se înnoadă sub barbă. La doi metri mai încolo, pe scara de ciment, o aripă de avion reazemă zidul copilăriei, iar lângă ea, lumânări şi candele îşi zbat lumina neliniştit.
„Fănele, fata mea, de ce plecaşi??? De ce lăsaşi tu copilu’ nenăscut şi te dusăşi??!!“, hohoteşte bătrâna ştergându-şi cu basmaua lacrimile cărunte.
Să-i fie pe lumea ailaltă!
Lumea intră necontenit, cu flori şi mâhnire. Din casă, de departe, vocea tânguitoare a preotului înfioară mulţimea. „… sufletul adormitului Tău… în vecii vecilor, Amin…“
„Băiatul nostru… că plecaşi de lângă mama ta şi tatăl tău!…“, se tânguie bătrâna dureros, iar împrejur oamenii hohotesc.
Părintele iese, făcând semnul crucii. În spate, prietenii poartă coşciugul învelit în steagul tricolor. Şi un geamăt prelung, sfâşietor, străbate mulţimea: „Copilu’ meu!!! Sufletul meuu!! Nădejdea mea! Nu pleca din casa ta!! Nu-l lăsaţi, nu-l lăsaţi, nu mă lăsaţi!!!!“. Nu e loc de întrebări.
„Gardăăă… drepţi! Înaintee, marş!“. Sunet de fanfară şi salutul gărzii de onoare însoţesc cortegiul. Ştefan e acolo, sus, în camionul militar, îmbrăţişându-şi cu privirea blândă încă o dată, casa părintească. Apoi pleacă la pas, pentru ultima dată, pe uliţele unde a hoinărit odată.
E satul tot afară, să-l salute, în tăcere. Se plânge mut sufletul lui tânăr. Femei bătrâne duc coşuri cu batiste, iar băieţii aruncă bani mici, de fier, la fiecare răscruci. „Să-i fie pe lumea-ailaltă, tată!“, plânge înăbuşit un bărbat îngândurat. Şi-i poartă lui Ştefan, mai departe, pe drumul prăfuit şi încins, vinul pentru biserică. Bat clopotele surd. Cortegiul se opreşte. Iar căpitanul Ştefan Claudiu Dragnea îşi primeşte închinăciunea pentru adormirea sufletului.
Ultimul drum
În zare, crucile sclipesc rece în soare. „Copilul meu, copilul meu“, abia mai şopteşte femeia care l-a purtat la sân. Cu fruntea lipită de sicriu, tânăra soţie suspină în neştire. Mulţimea oftează, bărbaţi şi femei şi copii plâng laolaltă. Şi hăul se deschide nemilos, în pământul uscat. Deasupra, luminile unui avion îl salută pe căpitan. Răspund trei salve ale gărzii de onoare. Câţiva pumni de pământ acoperă tricolorul. O mamă sfârşită, un tată cutremurat, o soţie disperată.
Dumnezeu să-l odihnească…
Ştefan Claudiu Dragnea a decedat pe 26 iulie, la vârsta de 31 de ani, în accidentul aviatic de la Fundata, în care au murit şi şase militari israelieni. El însoţea echipajul israelian al unui elicopter militar de tipul CH-53, care participa la un exerciţiu aerian comun româno-israelian, Blue Sky 2010, în timpul unui zbor prin Munţii Bucegi. Aparatul de zbor s-a lovit de o stâncă şi s-a prăbuşit într-o zonă izolată, arzând în totalitate. Toţi cei şapte ocupanţi au decedat în urma acestei tragedii.
La funeralii a luat parte şeful Statului Major al Forţelor Aeriene, general maior Ion Aurel Stanciu, precum şi un reprezentant al Ambasadei Israelului la Bucureşti. De asemenea, au venit la înmormântare omul de afaceri Gigi Neţoiu, care este tot din Poiana Mare, precum şi fostul şef al poliţiei doljene, Gheorghe Bică, originar din comuna învecinată, Desa. Sute de oameni l-au condus sâmbătă pe ultimul drum pe cel care, de acum, va purta numele de Eroul din Poiana Mare.
