Munca la negru are tot mai mulţi adepţi în rândul doljenilor, în ultimii doi ani. Pe de o parte sunt patronii, care nu ştiu cum să mai fenteze statul neplătindu-şi taxele şi angajând persoane fără forme legale, iar pe de altă parte sunt angajaţii care, pentru un venit imediat, pierd astfel vechimea în muncă, asigurarea de sănătate, concediul de odihnă, indemnizaţia de şomaj etc. Principalul vinovat pentru această situaţie se pare că este criza economică.
Munca la negru este o practică obişnuită în România zilelor noastre. Într-o economie în cădere liberă, unde şomajul este în floare, iar sărăcia încreţeşte stomacul muritorilor de rând, orice loc de muncă, legal sau nu, este primit cu braţele deschise şi cu lacrimile curgând şiroaie. Înfometaţi după o lescaie, chit că e ea dată direct din buzunar, fără semnătură, sunt mulţi. Angajaţi mai tineri sau nu, daţi afară pentru „reorganizări“ şi „restructurări“ în plină criză economică, în care locurile de muncă au devenit mai scumpe la vedere decât mezelurile acum 20 de ani; ori tineri absolvenţi de licee şi facultăţi, muritori de foame şi strânşi cu uşa să accepte orice muncă, sub orice formă de ilegalitate, numai pentru a-şi câştiga cumva existenţa. Femei în concediu de maternitate, prestând şi muncă de teren ori birou pentru vreo firmă – la negru, se înţelege – doar să mai cumpere câteva cutii de lapte praf pentru cel mic. Sau persoane cu handicap care, de n-au un picior, pot coase, de nu aud, pot scrie, iar de nu văd, pot lucra cu mâinile, orice, oricând şi fără carte de muncă – pe lângă ajutorul legal pentru persoanele cu handicap, mizer şi ruşinos, evident. Toate aceste categorii – şi încă altele – acceptă astăzi, fără prea multe ifose, să muncească la negru. Motivul este simplu: să trăieşti costă.
„Placarea“ blocurilor bate piaţa neagră
Am plecat cu inspectorii de la Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Dolj într-o zi obişnuită de lucru. Scopul nostru era clar: să descoperim persoanele care angajează forţă de muncă fără a întocmi acte şi, de asemenea, persoanele care acceptă această condiţie. Unul dintre sectoarele în care auziserăm că firmele au răsărit precum ciupercile după ploaie, nesfiindu-se „să angajeze“ muncitori necalificaţi, fără contract de muncă, e acela al construcţiilor. Mai exact, este vorba despre acele firme care se ocupă cu „placarea“ blocurilor, cu izolarea lor termică. Lucrări de genul acesta se practică în toate cartierele din Craiova. Am mers, aşadar, la întâmplare.
Rovine. Cartier curăţel, destul de îngrijit, cu locatari preocupaţi, se pare, de propriul confort. Nu ne-a luat mult să găsim o schelă. Proptită pe nişte scânduri anapoda şi agăţată de peretele blocului doar cu două sârme ruginite, fără plasă de protecţie, fără cabluri care să-i susţină pe muncitori şi riscând în orice clipă să se prăbuşească, improvizaţia servea la izolarea blocului D27a. Iar lucrătorii, doi la număr, unul în trening, celălalt într-o salopetă peticită şi amândoi cu capetele descoperite şi fără vreo măsură de protecţie pentru lucrul la înălţime, îşi vedeau de treabă conştiincioşi, nici prin cap netrecându-le la ce riscuri se expun.
„În probe“, o scuză ilegală
„Bună ziua, de la ITM Dolj“, s-au legitimat, pe rând, inspectorii Doru Ştefan, Nicolae Păducel şi Horaţiu Zimbler, recomandându-le muncitorilor să coboare de pe schelă. În câteva minute, lucrurile au fost clare.
Viorel Poteraş, absolvent de liceu, în vârstă de 20 de ani, s-a „angajat“ la Emilio Construct SRL pe la jumătatea lui august. N-a semnat nici o hârtie, nu i-a spus nimeni de vreun contract sau carte de muncă. „Mi-a zis şefu’ că sunt în probe“, a explicat senin. Nu beneficiază de indemnizaţii de şomaj, nu primesc indemnizaţii pentru creşterea copilului, tânărul neştiind că legea îl obligă pe angajator să îi încheie un act legal chiar şi pentru aşa-numita perioadă de probă. Viorel lucrează zece ore pe zi, de luni până vineri, sâmbăta doar cinci, iar duminica se pare că e liberă (deşi prima lui zi de muncă a fost în cea de-a şaptea zi a săptămânii). Nu a primit nici un echipament de protecţie, nu ştie ce înseamnă asigurarea de sănătate şi nici ce s-ar întâmpla în cazul unui accident de muncă. Primeşte, direct din buzunarul şefului, 800 de lei pe lună. Fără stat de plată, fără fluturaş, fără semnătură. Nu-şi face însă prea multe probleme, zâmbeşte ridicând din umeri. Pentru că habar nu are ce drepturi ar trebui să deţină ca angajat.
Gabriel Păunescu, colegul de schelă, lucrează în aceleaşi condiţii, cu diferenţa că el are 33 de ani şi cam ştie cu ce se mănâncă munca la negru. Până acum a fost angajat la câteva firme cu acte în regulă. De când se fac însă disponibilizări în masă, orice ban e binevenit. Aşa încât nu ridică pretenţii. E fericit că are un loc de muncă, iar până la pensie sunt ani buni, n-are rost să-şi facă sânge rău de pe acum, cu contribuţia lunară. La fel nu şi-au pus problema nici trei muncitori de la ANDREI DENIS CONSTRUCT – între ei aflându-se chiar un minor – verificaţi de inspectorii ITM la punctul de lucru din Brazda lui Novac, şi nici cei şapte muncitori „negri“ necalificaţi de la GADAT CONSTRUCT, care tocmai izolau un bloc în George Enescu. Pentru ei, munca la negru, chiar dacă nu le oferă nici o siguranţă, este un mijloc de a trăi.
„Aşa m-au învăţat şefii“
„Nu vă supăraţi, rochiţe pentru trei ani aveţi?“, o întreb zâmbitoare pe vânzătoarea tinerică şi serviabilă de la unul dintre standurile din târgul comercial Bănie. Fata îmi dă jos câteva umeraşe cu haine pentru copii să-mi aleg. Din spate, inspectorul apare pe negândite cu legitimaţia în mână. „De la ITM, domnişoară, să-mi prezentaţi şi mie buletinul…“. „Eu? Dar sunt cu doamna“, răspunde fata prompt, arătând prietenoasă spre mine. Îmi pare rău să o dezamăgesc, dar n-am încotro. Zâmbesc vinovată şi îi spun că, de fapt, eu sunt cu domnii. Fata nu e încurcată. Dimpotrivă, râde. „Aşa mi-au zis şefii să spun, dacă vine controlu’. Cam aşa se procedează pe aici. Dar nu-mi mai pasă, oricum. În trei zile mă angajez la altă firmă, cu carte de muncă“.
Cristina a ajuns în Bănie acum patru luni. Îşi căuta un serviciu, pentru a-şi plăti taxele la facultate. O vecină o cunoştea pe patroana firmei PUF-PUF, care tocmai avea nevoie de vânzătoare. Aşa că nu a ezitat să accepte postul. Timp de patru luni a lucrat la negru zece ore pe zi (şapte ore sâmbăta, iar duminica liberă), fără pauză de masă, fără drept la concediu, fără asigurare de sănătate, fără vechime în muncă, fără ore suplimentare plătite şi cu un salariu de 700 de lei.
„Mi-a promis că îmi face carte de muncă de la început. Am aşteptat, dar nimic. Lunile au trecut, m-am informat cu privire la ce înseamnă să munceşti la negru şi am zis că nu are rost să mă complic. Aşa că mi-am căutat alt job“, explică fata cu conştiinţa împăcată.
Criza creşte munca la negru
Sunt doar câteva exemple, descoperite de inspectorii ITM Dolj într-o singură dimineaţă. Aşa cum declară Cătălin Mohora, directorul Inspectoratului Teritorial de Muncă Dolj, aceste verificări se fac zilnic, lunar fiind descoperite aproximativ 60 de persoane care muncesc fără forme legale. Sectoarele în care activează sunt diferite: de la construcţii, comerţ, până la alimentaţie publică, panificaţie, agricultură şi lista poate continua. Iar numărul celor care acceptă munca nedeclarată creşte lună de lună. Dacă studiem dinamica numărului de persoane care muncesc fără forme legale în Dolj, se observă că în intervalul ianuarie-iulie 2008, acesta a fost de 164, în aceeaşi perioadă, în anul 2009, 277, iar în 2010, până în iulie au fost găsite 328 de persoane care munceau la negru.
„Pentru această situaţie, cea mai îndreptăţită este motivaţia economică“, apreciază directorul Mohora. „România trece printr-o criză serioasă, locuri de muncă nu se găsesc, tinerii proaspăt absolvenţi sau persoanele la vârsta a doua nu îşi găsesc o slujbă, iar patronii de firmă preferă să angajeze fără acte, pentru a scuti taxele către stat. Din punctul meu de vedere, este o prostie, pentru că o amendă astăzi pentru un singur angajat fără forme legale este între 3.000 şi 4.000 de lei, adică vreo şase salarii minime, pe care, zic eu, e de preferat să le dea lunar angajatului, în mod legal, decât să le piardă pe amenzi“, spune directorul ITM. „Iar cei care aleg să lucreze în aceste condiţii sunt fie oameni care nu au alternativă, persoane încadrate conform Legii nr. 416, la ajutor social, dar vor să mai câştige un ban în plus, sau cei în şomaj, care, de asemenea, vor să-şi rotunjească venitul“.
Din constatările inspectorilor care se ocupă cu verificarea firmelor care nu le întocmesc acte angajaţilor, se pare că persoanele tinere, fără experienţă, sunt cel mai uşor de păcălit – iar de aici nu lipsesc nici minorii. Pe acestea le interesează un venit imediat, fără a se gândi pe termen lung ce riscuri implică acest lucru. Aşa încât acceptă munca la negru firesc. Altfel nu ar putea trăi.
Cum afli dacă munceşti la negru
Fiecare lucrător trebuie să ştie că pentru a fi angajat cu contract de muncă trebuie să facă următoarele: să semneze contractul individual de muncă; să ceară şi să urmărească la patron completarea unei cărţi de muncă; să semneze lunar un stat de plată şi să nu accepte plata „directă“ din buzunarul patronului. Guvernul a mărit sancţiunile pentru angajatori. Pentru munca nedeclarată, amenda este între 3.000 şi 4.000 de lei, pentru fiecare persoană depistată lucrând la negru.
Pierde angajatul, pierde statul, câştigă patronul
Înainte să acceptaţi o ofertă de muncă la negru ar trebui să ţineţi cont de următoarele lucruri: lucrătorii fără contract de muncă nu au dreptul la concediu de odihnă, nu beneficiază de indemnizaţii de şomaj, nu primesc indemnizaţii pentru creşterea copilului, iar plata se face în funcţie de „bunăvoinţa“ patronului, practic la „mica înţelegere“ şi nu există o dată fixă pentru acordarea salariului. Alte dezavantaje: nu primesc sporurile cuvenite vechimii, de toxicitate, de condiţii de muncă grele şi periculoase; nu au un program de lucru normal; nu primesc plăţi compensatorii în caz de concedieri; nu primesc indemnizaţii de boală şi, drept urmare, nu beneficiază nici de spitalizare gratuită, în caz de nevoie; nu primesc bilete de tratament cu plata subvenţionată prin sistemul asigurărilor sociale; nu primesc medicamente compensate.
În concluzie, în afara unui salariu de mizerie, cei aflaţi în această situaţie nu primesc nimic. Îşi pierd propriile drepturi, aşa cum şi statul pierde taxele cuvenite. Singurul care câştigă este angajatorul, care îşi permite să nu plătească salarii reale şi nici să achite impozitele. Da, dar numai până va fi prins.
