5.9 C
Craiova
marți, 24 decembrie, 2024

Bani contra gunoi

Contractul gunoiului din Dolj a fost bătut în cuie: toată mizeria se va aduce la Craiova.

Grimasele ministeriale şi declaraţiile autorităţilor doljene care deplângeau soarta Craiovei cu o goapă de gunoi cât judeţul Dolj în coastă n-au avut nici un efect. La final, toţi şi-au strâns mâinile şi au votat: gunoiul din cele 111 localităţi ale Doljului va fi depozitat la Mofleni, în rampa care deserveşte municipiul Craiova, conform masterplanului de deşeuri care va fi gestionat de Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară „Ecodolj“. Consiliul Judeţean Dolj a aprobat săptămâna trecută actul adiţional la contractul de asociere „Ecodolj“, în care se stipulează negru pe alb, la art. I: „Punerea la dispoziţia Asocierii a depozitului conform existent la Craiova (Mofleni) pentru a deservi întregul judeţ până la epuizarea capacităţii sale“. Urmează ca toţi asociaţii să voteze şi să semneze la nivel local şi cererea de finanţare a proiectului „Sistem de management integrat al deşeurilor în judeţul Dolj“. Preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, a ţinut să-i mulţumească viceprimarului craiovean Mărinică Dincă, în şedinţa ordinară a consiliului judeţean, pentru că a sprijinit implementarea proiectului. Cu câteva ore înainte, într-o altă şedinţă a consiliului local, viceprimarul Dincă afirma că a luptat din răsputeri pe la Ministerul Mediului să mute groapa de gunoi de la Mofleni. „Ni s-a spus clar: groapa nu poate fi mutată“, a declarat Mărinică Dincă. Acesta a recunoscut şi că autorităţilor din Craiova li s-a explicat la Bucureşti că tergiversările nu pot avea decât un singur final – pierderea banilor europeni pentru proiect, circa 40 de milioane de euro. Ca să nu mai vorbim de afacerile celor doi-trei operatori care îşi vor adjudeca diverse activităţi specifice. Iar banii au ieşit învingători. Oficialul din Bănie a încercat să mai atenueze din gravitatea situaţiei, povestind cum a înţeles el că la rampa de la Mofleni vor fi făcute nişte investiţii în sisteme care să nu permită răspândirea fumului şi a mirosului în atmosferă.

Licitaţii la nivel local

În actul adiţional aprobat de consilierii judeţeni săptămâna trecută sunt stabilite şi formele de gestionare a diverselor activităţi aferente procesului de colectare şi depozitare a gunoiului din Dolj. Colectarea din toate cele 111 comune, transportul, transferul şi depozitarea, dar şi operarea staţiilor de transfer vor fi date în grija unui singur agent economic, prin licitaţie organizată de „Ecodolj“. Administrarea staţiilor de compost şi sortare va fi atribuită către doi operatori, câte unul pentru fiecare sistem, ca să trăiască toată lumea.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

7 COMENTARII