Mulţi alegem barurile. Coborâm sau urcăm nişte scări, ca să ajungem pentru câteva ore în locul unde muzica e pe placul nostru, accesul la alcool nu e restricţionat (în funcţie de cât de în vârstă pari) şi unde ştim că avem norocul să ne vedem şi cu câţiva prieteni sau, cine ştie, să întâlnim iubirea vieţii noastre.
De ce ne ducem în locurile astea pline de riscuri, aşa cum le numesc părinţii, cercetătorii şi preoţii? Pentru că noi am apucat libertatea şi vrem să o şi experimentăm. Cu bune sau cu rele. „Mă duc să agăţ, să beau. Uneori. Alteori să mă văd cu prietenii, să dansez, să cunosc oameni noi… Depinde de stare“, spune, cu sinceritate, Andrei N. „Alteori pentru că n-am somn“, continuă el. Vinerea sau sâmbăta seara, când se face ora 22.00, barurile se umplu de tineri. Unii par majori. Tot ei sunt cei care nu au întotdeauna cei 18 ani împliniţi şi pe care îi vezi stând rezemaţi de un scaun cu o bere în mână, contemplând peisajul sau aprinzându-şi o ţigară. Sorin G. are 17 ani şi fumează de patru ani. N-a avut probleme să-şi ia o bere, pentru că e destul de înalt şi nu mai are aspectul unui adolescent. „Dacă ar sta să ne controleze pe toţi, ar da faliment unele baruri“, recunoaşte acesta. „Nu cred că faptul că am un an în minus îmi poate influenţa capacitatea de a judeca limpede ce fac. Poate fac mâine 18 ani. Mâine vin şi beau şi nu se mai ia nimeni de mine. Nu e corect aşa“.
„Nu e nimic greşit în a mă distra“
Dacă băieţii par cât de cât treji, fetele se mai dau de gol. Le trădează, câteodată, mersul împiedicat sau privirea derutată. „Vin aici cu prietenii. Părinţii mei ştiu că umblu prin baruri şi asta e suficient. Nu îi mint“, mărturiseşte Alexandra B. Ea e studentă în Bucureşti, iar în weekend vine acasă şi profită după cum doreşte de timpul liber. La polul opus sunt tinerele cu comportament ostentativ, la care priveşti şi te întrebi dacă s-au uitat sau nu în oglindă înainte de a pleca de acasă. Unele sunt frumoase, dar machiajul şi ţinutele îndrăzneţe au reuşit să le ascundă inocenţa vârstei. Sunt comunicative, chiar mai mult decât e nevoie, şi uşor abordabile. „Mă distrez. Nu e nimic greşit în asta“, spune C., scuzându-se şi, parcă, acuzându-se. Are ghetuţe cu toc înalt şi e îmbrăcată într-o rochiţă neagră. Ochii căprui îi sunt ascunşi de un machiaj negru, care o îmbătrâneşte.
Spre dimineaţă, barurile se golesc. Ne îndreptăm spre casă, căci ni se face somn şi nouă, într-un final. Localurile se închid după curăţenie; altele rămân deschise nonstop. Seara a fost profitabilă pentru patroni, dar şi pentru tinerii care şi-au cumpărat câteva ore de ameţeală plăcută, care mâine va fi doar o nesuferită durere de cap.
