Premierul Emil Boc a anunţat azi, la Palatul Victoria, că "laserul superperformant" care va fi realizat pe Platforma Măgurele va fi finanţat din fonduri europene, iar Guvernul a transmis o propunere în acest sens către UE, informează NewsIn.
"În privinţa utilizării fondurilor europene, anul acesta vom putea face solicitări de realocare a unor bani de pe anumite componente pe alte componente. Vreau să ştiţi că în Guvern am luat decizia de a susţine din fonduri europene realizarea unui laser superperformant, unic în Europa. Investiţia în tehnologie avansată de la Măgurele va fi de peste 200 de milioane de euro", a declarat şeful executivului.
Anunţul a fost făcut în cadrul unei dezbateri a CoNaCo, la care au fost invitaţi să participe mai mulţi tineri.
În opinia primului ministru, investiţia de la Măgurele "reprezintă un proiect prioritar al României care ne va identifica în UE şi în lume pe ceea ce înseamnă cercetare avansată şi tehnologie pe măsură".
De asemenea, şeful executivului a reaminitit că tot prin realocarea unor sume din fondurile europene guvernul are în vedere continuarea programului de reabilitarea termică a blocurilor de locuit, dar şi susţinerea infrastructurii rutiere de pe Coridorul IV. Cele trei propuneri au fost transmise deja UE, a precizat Emil Boc.
Ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban, declara, la preluarea mandatului, că printre priorităţile sale se află şi finanţarea din fonduri europene a proiectului de la Măgurele.