Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Mehedinţi (CJAS) a alocat, suplimentar, 322.000 de lei celor 12 laboratoare de analize medicale din judeţ, informează Agerpres.
Directorul CJAS Mehedinţi, Doina Borugă, a declarat că din cauza lipsei de bani laboratoarele aveau întocmite liste de aşteptare cu pacienţii care solicitaseră investigaţii de diagnosticare a unor afecţiuni.
"Conform contractelor încheiate cu acestea, ne aflam în imposibilitatea de a deconta facturi sau bilete de trimitere date bolnavilor de medicii de familie. De aceea laboratoarele sistaseră efectuarea analizelor medicale", a precizat Borugă.
În perioada noiembrie – decembrie, laboratoarele primiseră un fond general de 706.585 lei, bani care s-au dovedit a fi insuficienţi pentru numărul mare de cereri.