4 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateBlocurile din Potelu îşi pierd ţigla şi burlanele

Blocurile din Potelu îşi pierd ţigla şi burlanele

Blocurile ANL din Potelu – Craiova au ieşit cam „şifonate“ din iarnă, deşi li s-a încheiat perioada de garanţie doar de un an, doi

Cel mai mult s-au degradat ultimele blocuri date în folosinţă, care au fost şi cel mai prost construite, după cum spun locatarii. Aici, jgheaburile şi burlanele pentru apa pluvială s-au desprins de la streaşină, lăsând apa să se prelingă pe clădiri şi, mai rău, în podul blocurilor. Nici acoperişul nu „o duce“ prea bine, întrucât multe ţigle s-au desprins cu zăpadă cu tot şi au căzut. „Sunt multe probleme, noi le-am adunat pe toate şi le-am adus la cunoştinţă celor de la primărie, pentru că ei sunt proprietarii. Majoritatea blocurilor au rămas după această iarnă fără burlane şi jgheaburi. Şi cele din PVC, şi cele din tablă au cedat. La altele a căzut ţigla de pe acoperiş. La un alt bloc, R11, a căzut paratrăsnetul. Am făcut un raport cu toate pagubele şi l-am transmis către primărie. Noi nu putem să facem mare lucru pentru că nu suntem proprietari şi nu avem nici măcar un fond de reparaţii“, spune vicepreşedintele Asociaţiei de locatari ANL 2008, Mihai Iordache. Nici locatarii nu s-au grăbit să se gospodărească, mergând pe ideea că, dacă primăria le-a dat casă, tot primăria să o și îngrijească.

Pică azi o ţiglă, mâine un burlan

La blocul R15 sunt cele mai mari pagube. Țigla a căzut de pe acoperiş, iar apa rezultată în urma topirii zăpezii s-a infiltrat la unele dintre apartamentele de la cel de-al treilea etaj, deşi a fost dat în folosinţă în 2010. „Aici sunt probleme mai mari. Au căzut burlanele, ţigla şi apa s-a infiltrat în pod şi de aici în plafonul unor apartamente. Ca să nu mai vorbim că aceste blocuri sunt pe alocuri nefinalizate. Avem uşi care dau în curtea interioară, ca să poţi să ajungi în parcare sau la tomberonul cu gunoi, dar nu au scări, aşa că le ţinem închise. Alţii şi-au improvizat ei nişte trepte ca să folosească şi această intrare. Avem probleme cu curentul, care se opreşte ore în şir aproape zilnic. Cei de la CEZ spun că este din cauza ciorilor care stau pe firele de electricitate. Prin urmare, nici nu ne-am mutat bine în aceste blocuri, că încep să se degradeze. Sunt locatari care au probleme şi în interior ba cu o uşă, ba cu o fereastră“, susţine Costel Buţă, locatar.
Nici blocurile sociale ocupate de familiile evacuate nu au scăpat de degradări. „În blocul nostru – R20 -, burlanele au crăpat de anul trecut. Nu că sunt afectate de iarnă. Sunt prost făcute, ăsta este adevărul. Noi nu avem bani să le reparăm. Blocul nu are un an de când a ieşit din garanţie. Am anunţat primăria. Văd că încet-încet, de la un an la altul, se mai strică ceva. Când v-aţi interesat dumneavoastă, au şi trimis de la primărie azi (ieri – n.r.) pe domnul Cercel, dar au zis că vin mâine pentru a face constatările“, explică preşedintele Asociaţiei de locatari R20 Potelu, Ion Ştefan.

Primăria ştie

„Cele 252 de locuințe (52 ocupate de persoane şi familii evacuate, 200 ocupate de persoane care au avut dosare ANL) sunt proprietatea statului şi se află în administrarea Consiliului Local Municipal Craiova. La nivelul Primăriei Craiova se cunosc problemele apărute în urma căderilor masive de zăpadă la blocurile ANL din cartierul Potelu. La această dată se verifică aspectele semnalate de către ocupanţii respectivelor locuinţe, în vederea propunerii de soluţii pentru remedierea celor constatate“, a precizat Carmen Licu, purtătoarea de cuvânt a Primăriei Craiova.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS