„Caravana proiectelor europene“, acţiunea demarată de ADR Sud-Vest Oltenia pentru a scoate în evidenţă investiţiile din regiune cu fonduri UE, a început cu judeţul Vâlcea
Agenţia pentru Dezvoltare Regională (ADR) Sud-Vest Oltenia a început de vineri acţiunea denumită „Caravana proiectelor europene“. Scopul este acela de a scoate în evidenţă investiţiile realizate prin Programul Operaţional Regional (POR) 2007-2013 în cele cinci judeţe ale Olteniei, iar primul popas a fost Vâlcea, acolo unde au fost depuse 181 de aplicaţii, din cele 872 existente la nivel regional.
Trecând la partea de proiecte, prin ADR, organism care reprezintă puntea de legătură între interesele de dezvoltare ale comunităţilor, autorităţile naţionale şi instituţiile europene, în Oltenia au fost contractate până acum 338 de proiecte, prin care se solicită peste 500 de milioane de euro. Dintre acestea, 74 de proiecte, cu o valoare de 84 de milioane de euro şi acoperind toate domeniile de intervenţie ale POR, sunt în implementare în judeţul Vâlcea. „Ţinta noastră este să atingem suma de un miliard de euro atrasă în regiunea Oltenia prin proiecte cu fonduri europene“, a anunţat Marilena Bogheanu, director ADR Sud-Vest Oltenia, instituţie care va continua cu această caravană şi în celelalte patru judeţe ale regiunii: Gorj, Mehedinţi, Olt şi Dolj.
Cele mai importante proiecte vâlcene
Proiectele contractate de autorităţile vâlcene sunt dintre cele mai diverse şi acoperă toate necesităţile sociale, ele vizând îmbunătăţirea calităţii vieţii, infrastructura, sprijinirea mediului de afaceri, dezvoltarea turismului, îmbunătăţirea actului medical, protecţia mediului, proiecte care aduc cu ele şi locuri de muncă.
Dintre acestea, ar fi de enumerat realizarea podului peste râul Olăneşti, modernizarea Parcului Zăvoi, realizarea pasajului denivelat suprateran pe bulevardul Tudor Vladimirescu, lărgirea pasajului Hervil, extinderea şi modernizarea sistemului de supraveghere video cu dispecerat, pe linia siguranţei publice şi prevenirii criminalităţii, reabilitarea Spitalului Judeţean (toate în Râmnicu Vâlcea), reabilitarea Muzeului viei şi vinului – monument istoric, modernizarea infrastructurii fizice a serviciilor sociale, realizarea centurii ocolitoare, dezvoltarea ambulatoriului Spitalului Municipal, construirea unui centru de recuperare neuromotorie (toate în Drăgăşani), dar şi reabilitări şi modernizări de drumuri judeţene, „pentru că degeaba creezi pachete turistice pentru a antrena mediul de afaceri dacă nu ai şi drumuri bune“. Pe lângă acestea, proiectele pentru reabilitarea, modernizarea sau dezvoltarea infrastructurii educaţionale preuniversitare şi universitare, care vizează colegii naţionale din Râmnicu Vâlcea şi şcoli din judeţ, au şi ele o pondere importantă.
Potenţialul turistic, marele avantaj al judeţului
Atât autorităţile din Vâlcea, cât şi reprezentanţii ADR au anunţat că mizează pe potenţialul imens pe care îl are judeţul în ceea ce priveşte turismul, ramură pe care vor să o promoveze la nivel internaţional. Iar cele trei staţiuni balneo-climaterice, Băile Govora, Băile Olăneşti şi Călimăneşti – Căciulata, sunt extrem de importante în acest sens.
Primarii celor trei localităţi au demarat o serie de proiecte cu finanţare europeană, pentru că „turiştii trebuie atraşi şi pentru divertisment, nu doar pentru tratament“. „Prin proiectele de promovare sper să crească numărul turiştilor cu 20 la sută. Unele trebuie să se adreseze şi medicilor, ca să cunoască minunile apelor de la noi şi să recomande oamenilor mai întâi o cură de izvoare decât una cu medicamente“, a spus primarul din Olăneşti, Gheorghe Ciucă. „Dar pentru asta trebuie să refacem străzile, să înlocuim reţelele de apă şi canalizare“, a adăugat acesta.
Cu ochii pe Govora
Băile Govora este una dintre staţiunile unde se află în implementare două proiecte importante cu fonduri europene. Unul, pentru care s-a atras o finanţare nerambursabilă de peste cinci milioane de euro, vizează „Reabilitarea infrastructurii turistice a staţiunii“ şi are ca termen de finalizare noiembrie 2013. Acest proiect „va da spaţiilor actuale o «agresivitate» care să stârnească interesul şi curiozitatea turistului“ şi presupune modernizarea Parcului Central prin reabilitarea fântânii arteziene, construirea unui miniamfiteatru în aer liber, amenajarea de alei pietonale, reconstruirea chioşcului de muzică, dar şi realizarea de alei de acces către izvoarele minerale, de pasarele pietonale peste pârâul Hinţa şi refacerea traseului de cură.
Cel de-al doilea proiect se referă la reabilitarea hotelului Palace, clădirea emblemă a staţiunii, care are o vechime de 100 de ani. Hotelul, proiectat de arhitectul francez Ernest Dornaud astfel încât fiecare cameră să primească de-a lungul zilei lumina solară, este monument istoric şi mândria localităţii. După refacerea faţadelor şi a interioarelor în scopul redării aspectului iniţial, aici sunt aşteptaţi să se cazeze circa 3.000 de turişti anual, din cei aproape 25.000 preconizaţi pentru această staţiune. Proiectul vizează şi modernizarea bazei de tratament prin achiziţionarea de echipamente specifice, reabilitarea rezervorului de apă minerală, amenajarea unei baze de agrement, toate pentru diversificarea serviciilor turistice oferite la standarde europene. „Microclimatul unic în Europa şi apele minerale fac din Băile Govora o staţiune aparte, iar pentru a atrage turiştii este nevoie de investiţii. Cele două proiecte au fost pionerat pentru noi şi ADR, dar ele se pliază apoi pe altele, cum ar fi reabilitarea infrastructurii stradale, proiect pentru care aşteptăm avizul Ministerului Dezvoltării“, a spus primarul staţiunii Băile Govora, Mihai Mateescu.
Râmnicu Vâlcea, supravegheată video cu bani europeni
În popasul făcut la Râmnicu Vâlcea, reprezentanţii ADR Oltenia au vizitat şi două proiecte cu fonduri europene: podul peste râul Olăneşti, care va duce la îmbunătăţirea fluenţei circulaţiei, creşterea gradului de siguranţă rutieră şi facilitatea accesului pietonilor şi autovehiculelor către zonele de interes, şi sistemul de supraveghere video cu dispecerat.
Dacă la primul se lucra de zor pentru a fi gata peste câteva luni, cel de-al doilea era operaţional. 80 de camere video ultramoderne care emit imagini HD, monitorizate din dispecerat, fac din Râmnicu Vâlcea un oraş mai sigur. Proiectul, cu o valoare de 3,5 milioane de lei, a dus la scăderea ratei infracţionalităţii stradale. „De când cei 80 de «poliţişti», aşa cum le spunem noi, sunt cu ochii permanent la ce se întâmplă în oraş, a scăzut rata infracţionalităţii. Este adevărat că şi sancţiunile s-au triplat, dar scopul nu este de a da amenzi, ci de a crea o stare de siguranţă în rândul cetăţenilor“, au precizat reprezentanţii Poliţiei Locale.