6.2 C
Craiova
sâmbătă, 21 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateProcurorii îl „purică“ pe ministrul culturii

Procurorii îl „purică“ pe ministrul culturii

Procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au extins cercetările faţă de ministrul culturii, Mircea Diaconu, pentru alte trei contracte semnate de acesta în calitate de director al Teatrului „Nottara“ cu soţia sa şi care încalcă regimul conflictului de interese

Într-un răspuns trimis joi AGERPRES de Biroul de Presă al Parchetului General se arată că procurorii au început urmărirea penală împotriva lui Mircea Diaconu pe 4 ianuarie, pentru o infracţiune de conflict de interese.
După începerea urmăririi penale şi audierea lui Mircea Diaconu, procurorii au descoperit alte trei contracte (drepturi intelectuale, drepturi de autor-scenografie, drepturi conexe) semnate de acesta, în calitate de director al Teatrului „Nottara“, cu soţia sa, contracte care încalcă regimul conflictului de interese.
Mircea Diaconu a fost citat joi la Parchetul General pentru a i se aduce la cunoştinţă extinderea cercetărilor, însă acesta i-a anunţat pe procurori că nu se poate prezenta şi a solicitat reprogramarea audierii pentru 11 iunie.
Pe 27 octombrie 2011, Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea cercetării lui Mircea Diaconu, director al Teatrului „C.I. Nottara“, pentru săvârşirea infracţiunilor de conflict de interese şi abuz în serviciu contra intereselor publice, deoarece şi-ar fi angajat nelegal soţia în funcţia de regizor artistic.
ANI susţine că Mircea Diaconu a fost numit în funcţia de director al Teatrului „C.I. Nottara“ în baza unei hotărâri a CGMB din 2002, iar soţia acestuia a fost, în perioada 19 noiembrie 2001 – 15 august 2007, actor la acelaşi teatru.
Pe 8 august 2007, soţia lui Mircea Diaconu, în calitate de salariat al Teatrului „C. I. Nottara“, a solicitat conducerii teatrului acordul cu privire la participarea, pe 13 august 2007, la concursul pentru ocuparea postului vacant de regizor artistic.
Cererea a fost aprobată de Mircea Diaconu, deşi, după cum susţine ANI, ea nu îndeplinea condiţiile înscrise în fişa postului de regizor artistic, adică minimum un an experienţă în domeniul regiei.
De asemenea, ANI susţine că la concursul organizat pe 13 august 2007 Mircea Diaconu a exercitat calitatea de preşedinte al Comisiei de examinare pentru ocuparea postului vacant de regizor artistic, calitate în care i-a acordat soţiei sale calificativul maxim.

PDL îi cere premierului Victor Ponta să-l demită pe ministrul culturii
 
PDL cere premierului Victor Ponta demiterea ministrului culturii, Mircea Diaconu, având în vedere extinderea urmăririi penale de către Parchet în cazul acestuia, a declarat vineri, într-o conferinţă de presă, europarlamentarul Cristian Preda.
„PDL solicită premierului Victor Ponta demiterea ministrului culturii. Ministrul în funcţie a aflat ieri (joi -n.r.) că va fi extinsă ancheta penală în ceea ce-l priveşte. PDL solicită formal primului-ministru să-l demită pe ministrul culturii, astfel încât să nu avem o echipă asupra căreia să planeze suspiciuni. S-a mai vorbit în trecut şi despre alţii şi credem că Victor Ponta are la dispoziţie această cale“, a declarat europarlamentarul PDL. Senatorul PDL Radu F. Alexandru a declarat în aceeaşi conferinţă de presă că „principala vinovăţie“ în acest caz îi aparţine premierului Victor Ponta, pentru că l-a nominalizat pe Mircea Diaconu la funcţia de ministru în condiţiile în care anterior declarase că nu va numi în cabinetul său vreo persoană care să aibă probleme cu justiţia.
Cristian Preda a adăugat că presa a relatat în aceste zile şi despre alte „numiri problematice“ în guvernul Ponta şi a menţionat în acest sens „numirea domnului Claudiu Preoteasa, un fin al primului-ministru“.
„Înţeleg că nu e primul. A fost reconfirmat la Ministerul de Externe, ca secretar general, domnul Cazanciuc, care se află în acelaşi tip de relaţie cu primul-ministru. Cred că într-o situaţie de criză nu e vreme pentru personalizarea relaţiilor, pentru a crea posturi pentru fini şi pentru cumetrii politice“, a declarat Preda.
Acesta a mai spus că „singura persoană pe care nu o cunoaşte Victor Ponta este domnul Grăjdan (Adrian Grăjdan, fostul director al Inspectoratului de Stat în Construcţii -n.r.)“.
„Pe toţi îi înconjoară cu o grijă personală, însă Grăjdan pare să fie singura persoană pe care nu o cunoaşte. (…) Cerem în mod explicit să ne spună tot adevărul despre această istorie. Cine i l-a recomandat pe Grăjdan? Credem că este extrem de semnificativ nu doar dintr-o perspectivă politică, ci şi dintr-o perspectivă a relaţiei dintre politic şi justiţie. (…) Ca să înţelegem cine a vrut să-l împingă în această capcană pe care Ponta, însuşi, o recunoaşte“, a mai afirmat europarlamentarul PDL.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS