29.5 C
Craiova
sâmbătă, 28 septembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateTermenul stabilit pentru avizul CCR în cazul suspendării preşedintelui a expirat

Termenul stabilit pentru avizul CCR în cazul suspendării preşedintelui a expirat

Termenul pe care plenul reunit al Parlamentului îl stabilise pentru acordarea avizului consultativ al Curţii Constituţionale privind cererea de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu a expirat astăzi, la ora 12.00.

După cum informează Agerpres, acest termen fusese stabilit, cu 221 de voturi ”pentru”, niciun vot ”împotrivă” şi opt abţineri, în sesiunea extraordinară de ieri.
Propunerea ca CCR să se pronunţe pe solicitarea de suspendare a şefului statului până astăzi, la ora 12,00, a fost formulată de viceliderul PNL Eugen Nicolăescu. Democrat-liberalii au criticat această propunere.
Judecătorii Curţii Constituţionale s-au reunit azi-dimineaţă, la ora 9.00, pentru a discuta cererea de suspendare din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS