Şedinţa Curţii Constituţionale a României (CCR) care trebuie să ia în discuţie rezultatele referendumului pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu a început, informează Agerpres. CCR urmează să se pronunţe, cu o majoritate de două treimi, asupra valabilităţii referendumului.
Biroul Electoral Central a transmis miercuri, după anunţarea rezultatelor oficiale, dosarul referendumului din 29 iulie.
La CCR au fost depuse, ulterior, mai multe sesizări.
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, şi preşedintele interimar al Senatului, Petru Filip, au depus azi, la Curtea Constituţională a României o sesizare cu privire la rezultatele referendumului din data de 29 iulie.
Şi secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, a confirmat că Uniunea Social Liberală a depus la CCR o sesizare privind referendumul pentru demiterea preşedintelui României.