13.6 C
Craiova
duminică, 13 octombrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateVictor Ponta se întâlneşte astăzi cu secretarii de stat din Ministerul Justiţiei

Victor Ponta se întâlneşte astăzi cu secretarii de stat din Ministerul Justiţiei

Premierul Victor Ponta are astăzi o întâlnire cu secretarii de stat din Ministerul Justiţiei, prima după ce acesta a fost desemnat de preşedintele interimar, Crin Antonescu, să ocupe interimar portofoliul de la Justiţie, informează Agerpres.ro. Ponta a ajuns în jurul orei 9:30 la sediul Ministerului Justiţiei, unde urmează să se desfăşoare discuţiile cu secretarii de stat.

Iniţial, pentru funcţia de ministru al Justiţiei a fost desemnată judecătoarea Mona Pivniceru, însă în cazul acesteia au existat probleme legate de incompatibilitate, fiind şi membru CSM. Mona Pivniceru a demisionat ieri din calitatea de membru al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), însă reprezentanţii instituţiei au precizat că demisia unui membru ales nu este efectivă şi nu produce efecte juridice până când plenul Consiliului nu ia act de aceasta. Calendarul de şedinţe publice ale plenului CSM a fost stabilit pentru săptămâna 20-24 august, anterior acestei perioade fiind imposibilă reuniunea în condiţii de cvorum. După ce plenul CSM va lua act de această demisie, va trimite un aviz Senatului care, ulterior, va trebui să comunice decizia Monitorului Oficial în vederea publicării acesteia.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS