13.7 C
Craiova
duminică, 13 octombrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateLiviu Voinea: FMI şi-a dat acordul de principiu pentru plata TVA la încasarea facturii

Liviu Voinea: FMI şi-a dat acordul de principiu pentru plata TVA la încasarea facturii

Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi-a dat acordul de principiu asupra măsurii privind plata TVA la încasarea facturii, a declarat astăzi, secretarul de stat în Ministerul Finanţelor Publice (MFP), Liviu Voinea citat de Agerpres.

Oficialul MFP a precizat că au fost prezentate experţilor FMI elementele de siguranţă ale acestei măsuri, respectiv plata facturii numai prin transfer bancar, faptul că rambursarea TVA se efectuează numai la prezentarea dovezii plăţii (ordinul de plată), precum şi faptul că între cele 475.000 de firme care vor beneficia de această măsură şi Fisc se interpune un prim filtru de siguranţă – 40 de bănci din România prin care se pot face plăţile.
Voinea a menţionat că a fost prezentat experţilor FMI şi mecanismul de aplicare al acestei măsuri, care va fi detaliat în normele de aplicare ale ordonanţei care va modifica Codul Fiscal.
A şasea misiune de evaluare a Fondului Monetar Internaţional (FMI) pentru acordul preventiv cu România a început în 31 iulie la Bucureşti şi se va încheia în 13 august.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS