19.8 C
Craiova
miercuri, 9 octombrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateFranţa: Bancomate jefuite cu furculiţa de un grup de hoţi români

Franţa: Bancomate jefuite cu furculiţa de un grup de hoţi români

Membrii unui grup de hoţi români au reuşit să scoată zeci de mii de euro din mai multe bancomate din Franţa, folosind o furculiţă cu dinţii îndoiţi, informează NewsIn citând Le Parisien. Potrivit sursei citate, hoţii retrăgeau mai întâi o sumă mică de bani de pe un card. Când fanta pentru bani se deschidea, ei introduceau o furculiţă cu dinţii îndoiţi în ea, apoi efectuau o a doua retragere, în valoare de mai multe sute de euro. Bancomatul ridica suma pentru a o pregăti, moment în care hoţii o prindeau cu furculiţa şi o trăgeau afară. Hoţii anulau apoi tranzacţia, înainte să le fie debitat contul. Poliţia judiciară din Rouen a arestat la începutul acestei săptămâni patru presupuşi membri ai acestei bande originare din România. Alte 15 persoane au fost identificate ca făptaşe în astfel de cazuri în Ile-de-France, în vestul Franţei şi în Belgia.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS