13.9 C
Craiova
duminică, 6 octombrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCoridele revin la televiziunea publică spaniolă după şase ani de absenţă

Coridele revin la televiziunea publică spaniolă după şase ani de absenţă

Televiziunea publică spaniolă va relua în septembrie transmiterea coridelor, după şase ani de la dispariţia lor pe micile ecrane şi pe fondul creşterii opoziţiei faţă de aceste spectacole, a anunţat postul naţional TVE, potrivit Agerpres.

Reluarea transmisiunilor va avea loc pe 5 septembrie, de la ora 18.00, cu ocazia festivităţilor de la Valladolid, pe afişul cărora se vor afla toreadori prestigioşi, precizează comunicatul TVE, a cărei preşedinţie s-a schimbat în luna iunie.
Aceasta va fi prima dintr-o serie scurtă, dar simbolică, de manifestări taurine pe care postul intenţionează să le difuzeze.
Televiziunea publică încetase, la sfârşitul lui 2006, să mai transmită coride, invocând costurile ridicate şi audienţa limitată.
Un sondaj publicat de cotidianul El Pais în 2010 a arătat că 60% dintre spanioli se opun acestei vechi tradiţii.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS