9 C
Craiova
duminică, 20 aprilie, 2025
Știri de ultima orăActualitateMunca la negru, sancţionată

Munca la negru, sancţionată

Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Gorj a desfăşurat în ultima săptămână mai multe acţiuni de control în domeniul relaţiilor de muncă, securităţii şi sănătăţii în muncă. Au fost efectuate 31 de controale pentru identificarea şi combaterea cazurilor de muncă fără forme legale de angajare. Au fost depistaţi şapte angajatori care utilizau munca la negru, având nouă persoane fără forme legale de angajare, dintre care patru erau femei. Au fost aplicate şapte sancţiuni în cuantum de 100.000 lei. Angajatorii depistaţi că prestau activitate cu persoane la negru activează în construcţii şi comerţ. Totodată, Compartimentul securitate şi sănătate în muncă din Cadrul ITM Gorj a desfăşurat 26 de controale privind respectarea prevederilor legale în domeniul sănătăţii şi securităţii în muncă, în urma cărora au fost aplicate 48 de sancţiuni în valoare de 9.000 de lei. Principalele neconformităţi pentru care s-au aplicat sancţiuni au fost: instruirea necorespunzătoare a personalului, neevaluarea tuturor riscurilor existente la locurile de muncă și pentru grupurile sensibile, nesemnalizarea riscurilor, neefectuarea controlului medical periodic, truse medicale incomplete la locurile de muncă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS