Săptămâna Caragiale a debutat cu d’ale noastre, ale tuturor

Săptămâna Caragiale a debutat marţi cu un spectacol pentru care cei care au avut privilegiul să se afle pe unul din scaunele sălii „Amza Pellea“ ar trebui să fie adânc recunoscători. Căci articularea unei lumi inspirate de nenea Iancu în teatrul coregrafic al lui Gigi Căciuleanu a dat naştere unuia dintre cele mai bune spectacole pe care
le-am văzut în ultimii ani. Unul care îşi conservă esenţa indiferent de scena pe care s-ar juca, fiindcă limbajul corporal şi tipologiile extrase cu atâta meşteşug din opera lui Caragiale se bucură de o universalitate care îi poate vorbi cu la fel de mare înţeles unui străin de la capătul lumii, precum ne-a vorbit nouă marţi seară.
Gigi Căciuleanu spunea, într-un interviu, că a plecat de la ideea că „suntem goi, aruncaţi în furtuna vieţii“. Aşa se face că cei unsprezece tineri dans-actori, cum le spune coregraful artiştilor cu care lucrează, sunt lansaţi în spaţiul scenic în costume de culoarea pielii, care sugerează goliciunea. Pe măsură ce spectacolul înaintează, fiecare devine, îmbracă, odată cu un costum, o identitate. Aşa că ne întâlnim cu un Goe cu gesturi desprinse, parcă, dintr-o comedie de pe vremea filmelor mute, cu un cetăţean turmentat ce dansează pe Sonata Lunii, cu un Trahanache decrepit care, într-o inserţie de cuvinte rătăcită în plin limbaj nonverbal, repetă de câteva ori aceeaşi frază, cu o coniţă sau alta, cu Leonida şi Efimiţa sa. Momentele, însă, nu sunt descriptive, ci, mai degrabă, aluzive. Asta pentru că Gigi Căciuleanu nu descarcă în „D’ale noastre“ poveşti rezumate, nici chiar schiţate, ci tipologii care dau naştere la poveşti şi situaţii. Gigi Căciuleanu extrage din Caragiale universalul şi, susţinut de un limbaj aşijderea, reuşeşte un spectacol ce aparţine tuturor. O face folosindu-se într-un mod magistral de mişcare, dar şi de forţa de sugestie a costumelor, repere importante pentru spectatori – o bonetă de marinar pentru Goe, nişte pijamale pentru Leonida şi Efimiţa, negru pentru anunţarea Năpastei, o scrisoare pierdută cu o inimă roşie etc.
Fiecare dans-actor are momentul său, desprinzându-se din grupul depersonalizat şi aruncându-se, cum spune Gigi, „în furtuna vieţii“. Însă dintre toate tablourile, cea mai mare forţă a emanat, aşa cum a arătat-o şi ropotul de aplauze – cel dintâi şi cel mai zgomotos – „monologul“ lui Lari. Lari Giorgescu, craiovean de-al nostru, pe care, totuşi, nu mândria de a ne reprezenta oraşul ne face să-l amintim. Copleşitorul său discurs electoral în vârf de scenă, susţinut de un fundal sonor excelent ales, a punctat, negreşit, climaxul unui spectacol impecabil. Şi nu l-au ajutat cuvinte, deşi Lari este, înainte de toate, un actor obişnuit cu uzul cuvintelor, ci sunete venite de undeva de dincolo de el, din străfundurile limbajului, consoane şi vocale rostite apăsat, care păreau să capete viaţa prin gura şi mâinile lui.
Alternând ritmurile muzicii balcanice cu fragmente celebre din cea clasică, regia şi coregrafia lui Căciuleanu, plusate de scenografia Corinei Grămoşteanu şi de expresivitatea şi precizia talentaţilor dans-actori, au adus în Craiova un Caragiale pe care rareori ai şansa de a-l descoperi într-un asemenea fel.
„D’ale noastre“ este unul dintre spectacolele invitate în cadrul „Săptămânii Caragiale“. Directorul Teatrului Naţional „Marin Sorescu“, Mircea Cornişteanu, a urcat pe scenă înainte ca acesta să înceapă pentru a spune câteva cuvinte despre evenimentul dedicat dramaturgului român, care se va încheia duminică, pe 14 octombrie. El a ţinut să specifice că spectacolele invitate să completeze Integrala Caragiale a teatrului din Bănie oferă, fiecare în parte, ceva diferit faţă de o piesă de teatru. Astfel, „D’ale noastre“, spectacol al Teatrului Naţional din Bucureşti, uzează de dans ca expresie artistică. Celelalte spectacole invitate sunt cel al maestrului Tudor Gheorghe – „Nu se poate cu de toate“ – şi un spectacol atipic de statui vivante, inspirat din „O scrisoare pierdută“, al Teatrului Masca din Bucureşti.
Din nefericire, prezentarea Integralei Caragiale a teatrului craiovean a fost afectată de accidentarea actorului Constantin Cicort, parte din distribuţia câtorva spectacole. Astfel, piesele „Năpasta“ şi „D-ale Carnavalului“, programate să deschidă şi să încheie festivalul, au fost înlocuite cu alte reprezentaţii.