23.4 C
Craiova
vineri, 27 septembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateVâlcea: Patru persoane fără adăpost , găzduite de Centrul Social de Urgenţă ”Ioana”

Vâlcea: Patru persoane fără adăpost , găzduite de Centrul Social de Urgenţă ”Ioana”

Patru persoane fără adăpost au fost găzduite în Centrul Social de Urgenţă ”Ioana”, în perioada 14-17 decembrie, în contextul unor temperaturi scăzute şi a căderilor însemnate de zăpadă. Potrivit unui comunicat al Primăriei din Râmnicu Vâlcea, cele patru persoane au cerut acest lucru, fie au fost trimise de Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean. În cursul zilei de luni, toţi cei găzduiţi în centru au renunţat de bună-voie la serviciile oferite, îndreptându-se către locuinţele de domiciliu, ale aparţinătorilor sau ale cunoscuţilor care îi pot adăposti. Tot în CSU ”Ioana”, zilnic, de luni până vineri, 10 persoane defavorizate (care nu sunt beneficiare ale Cantinei de Ajutor Social) primesc o masă caldă preparată la cantina Parohiei Traistari din Ocnele Mari, în baza unui parteneriat încheiat cu Direcţia de Protecţie Socială. Alte 20 de persoane vârstnice şi nedeplasabile sunt asistate la domiciliu, primind, de asemenea, o masă caldă distribuită cu o maşină pusă la dispoziţie tot de Parohia Trăistari. Pe tot sezonul rece şi cu precădere în zilele foarte friguroase, oamenii străzii sunt primiţi în incinta Cantinei de Ajutor Social unde se pot încălzi, pot servi un ceai sau o o supă caldă. Din dispoziţia primarului Emilian Frâncu, DPS monitorizează toate cazurile de risc social pe care le are în evidenţă, cu precădere persoanele vârstnice, singure, cu posibilităţi limitate de deplasare, situaţiile în care este necesară intervenţia adminsitraţiei locale putând fi semnalate zilnic la telefoanele 0250-74.10.88 sau 0372-79.04.78.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS