Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) – Serviciul Teritorial Târgu Mureş, împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul BCCO Târgu Mureş, au efectuat, ieri, 166 de percheziţii domiciliare pe raza municipiului Bucureşti şi în 26 de judeţe, la locuinţele unor învinuiţi, la sediile a 112 societăţi comerciale, precum şi la sediile BCR Asigurări de Viaţă Vienna Insurance Group SA. Acţiunea a avut ca scop destructurarea unui grup infracţional organizat, specializat în săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, prejudiciul fiind estimat la şase milioane de euro.
Percheziţiile domiciliare au fost efectuate în judeţele: Alba, Arad, Argeş, Bacău, Bistriţa, Brăila, Bihor, Caraş, Cluj, Constanţa, Galaţi, Gorj, Hunedoara, Ialomiţa, Iaşi, Ilfov, Mureş, Maramureş, Neamţ, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Tulcea, Vâlcea, Vaslui şi Vrancea.
Potrivit unui comunicat al DIICOT, procurorii fac cercetări faţă de persoane cu atribuţii de conducere şi angajaţi ai unei societăţi de asigurări, precum şi faţă de reprezentanţi ai unor societăţi comerciale, care sunt suspectaţi că au constituit un grup infracţional organizat, în scopul obţinerii unor importante beneficii financiare, prin sustragerea de la plata taxelor şi a impozitelor aferente unor drepturi salariale.
Din probele administrate în cauză rezultă suspiciunea că modul de operare este inedit, constând în acordarea disimulată a unei părţi din drepturile salariale lunare, iniţial prin încheierea de către angajator a unei poliţe formale de asigurare de viaţă colectivă cu operatorul de asigurări, achitarea contravalorii poliţelor de asigurare de către angajator, respectiv a primelor lunare aferente clauzei EB (economisire-beneficii), urmate imediat, în cursul aceleiaşi zile sau în ziua următoare, de „răscumpărarea clauzei suplimentare“ şi, implicit, plata cuantumului primelor de asigurare de către asigurător direct în conturile angajaţilor – beneficiarii de fapt ai respectivelor contracte de asigurare, care primeau aceste plăţi ca fiind parte din veniturile salariale.
După reţinerea unui comision de aproximativ 10% din valoarea primei, primele de asigurare erau returnate în conturile angajaţilor, cu o frecvenţă lunară, sub formă de răscumpărare, aceasta reprezentând în fapt o formă mascată de plată a drepturilor salariale, şi în acelaşi timp o modalitate de sustragere de la plata contribuţiilor aferente salariilor acordate.
Prin această metodă, salariaţii primeau o parte din indemnizaţia lunară cu eludarea plăţii taxelor aferente acestor drepturi salariale, costul pentru angajator reprezentându-l doar comisionul de 10% către asigurator.
Prejudiciul cauzat bugetului de stat este estimat la suma de şase milioane de euro, aferentă unei activităţi infracţionale desfăşurate pe o perioadă de şapte luni, perioada de săvârşire a infracţiunilor fiind mult mai mare, respectiv din 2009 până în prezent.
La sediul DIICOT – Serviciul Teritorial Târgu Mureş vor fi audiate 44 de persoane, urmând ca după finalizarea audierilor faţă de învinuiţi să fie dispuse măsurile legale în cauză.
BCR Asigurări, verificată şi de ASF
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a efectuat, în perioada august-septembrie 2009, un control inopinat la BCR Asigurări de Viață Vienna Insurance Group SA. În obiectul controlului a intrat și verificarea prevederilor contractuale cu privire la răscumpărările parțiale și a plăților efectuate pentru contractele de asigurare încheiate.
Controlul din 2009 a constatat, printre altele, că pentru 34 de contracte de asigurare cu clauză suplimentară de beneficii, societatea a efectuat 399 de răscumpărări parțiale mai devreme de şase luni de la data încheierii contractului de asigurare, faptă ce constituie contravenție.
Ca urmare a constatării de mai sus, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor a sancționat cu avertisment scris membrii directoratului societății BCR Asigurări de Viață Vienna Insurance Group SA, conform politicii de sancționare graduală și progresivă, obligând totodată societatea să informeze CSA cu privire la modul de îndeplinire a măsurilor stabilite prin procesul-verbal de control.