12.9 C
Craiova
vineri, 1 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitate Poşta Română lansează o campanie pentru sprijinirea sinistraţilor din judeţele Galaţi şi Tulcea

Poşta Română lansează o campanie pentru sprijinirea sinistraţilor din judeţele Galaţi şi Tulcea

Potrivit unui comunicat al companiei, ca urmare a situaţiei dramatice cu care se confruntă populaţia din localităţile afectate de inundaţii din judeţele Galaţi şi Tulcea, Compania Naţională Poşta Română împreună cu Romfilatelia şi Societatea Română de Radiodifuziune lansează, în perioada 23 septembrie – 31 octombrie 2013, un apel umanitar pentru iniţierea unei campanii de strângere de fonduri, care vor fi direcţionate pentru înlăturarea pagubelor materiale înregistrate în aceste localităţi.

Prin intermediul plicului de corespondenţă cu timbru imprimat realizat de Romfilatelia şi distribuit de Poşta Română, mesajul social va fi popularizat la nivel naţional. Astfel, toţi cei care doresc să sprijine campania “Oameni care mişcă apele. Uniţi alături de semenii noştri!” pot dona bani în contul în lei IBAN RO57RNCB0072000589210178, deschis de Poşta Română la BCR, Sucursala Sector 1 – Bucureşti sau direct în toate oficiilor poştale din reţeaua naţională.

Prin acest demers, Poşta Română, Romfilatelia şi Societatea Română de Radiodifuziune îşi propun să se implice activ în efortul făcut de administraţiile locale şi societatea civilă pentru ajutorarea sinistraţilor din localităţile Cuca, Pechea, Costache Negri, Cudalbi, Cuza Vodă, Valea Mărului, Corni, Băneasa, Măstăcani, Oancea, Slobozia Conachi, Suhurlui, Frumuşiţa, Rediu, Fărţăneşti, Roşcani, Tecuci, Folteşti, Măcişeni şi Cataloi.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS