Primarul oraşului Corabia, judeţul Olt, a semnat astăzi, la sediul Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest (ADR SV) Oltenia, contractul de finanţare pentru reabilitarea Cetăţii Sucidava. Obiectivul general al proiectului este creşterea potenţialului turistic al monumentului istoric Sucidava-Celei, aflat în prezent într-un accentuat proces de degradare, în vederea valorificării durabile şi integrării acestuia în circuitul turistic naţional, în termen de 24 de luni.
Cetatea Sucidava va fi transformată într-un obiectiv modern de atracţie turistică, muzeul care se va construi aici urmând să conţină un spaţiu de proiecţii multimedia, în cadrul căruia muzeografii vor realize un material multimedia atractiv, care să prezinte felul în care arăta cetatea în antichitate. Realizarea unui circuit de vizitare în interiorul sitului arheologic, fără a afecta vestigiile arheologice din cadrul Cetăţii Sucidava, reprezintă un element inovativ, care va permite şi persoanelor cu dizabilităţi să viziteze cetatea.
La Sucidava se vor moderniza căile de acces către cetate, vor fi restaurate şi conservate vestigiile arheologice din interiorul fortăreţei şi se va realiza un circuit de vizitare în cadrul sitului. Obiectivul turistic va fi integrat într-un circuit conectat cu un obiectiv similar din Bulgaria, turiştii vizitând şi ruinele cetăţii antice Oescus, aşezată la sudul Dunarii, în dreptul anticei cetăţi Sucidava.
Proiectul a fost depus prin Programul Operaţional Regional 2007-2013, pe Axa Prioritara 5 – Dezvoltarea durabilă şi promovarea turismului şi are o valoare totală de 14.606.552,53 lei.