România şi Ungaria se numără printre ţările în care nu se respectă statul de drept, a afirmat Comisarul european pentru Justiţie Viviane Reding, care a precizat că pentru astfel de abateri sunt necesare sancţiuni la nivelul Uniunii Europene (UE), informează b1.ro. „Dacă, în acest moment, un stat membru restricţionează justiţia, noi nu avem decât o singură sancţiune, şi anume ‘opţiunea nucleară’: putem priva ţara respectivă de dreptul la vot”, a declarat Viviane Reding intr-un interviu acordat publicatiei germane Die Zeit.
Afirmaţiile vin în contextul în care, susţine oficialul european, sunt mai multe ţări membre UE în care statul de drept este ameninţat sau pus sub semnul întrebării. Viviane Reding a făcut referire explicită şi la România şi Ungaria, ţări despre care spune că vor fi supravegheate îndeaproape. Comisarul european pentru Justiţie a ţinut să precizeze că sunt necesare sancţiuni mai diversificate la nivelul UE pentru astfel de abateri.