Serviciul de Acţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Dolj a avut astăzi, pentru câteva ore, un nou membru – un „luptător” de doar 13 ani. Elevul de clasa a VII-a din cadrul Şcolii Gimnaziale Sadova a fost pentru câteva ore membru al trupelor speciale ale poliţiei doljene, activitatea făcând parte din proiectul „Ziua Ştafetei – acum decid eu”, realizat de către Şcoala Generală Sadova şi finanţat de către Fundaţia Terre des Hommes – Elveţia. Obiectivul principal al acestei acţiuni este acela de a facilita participarea copiilor la luarea deciziilor din viaţa lor şi a comunităţii în care trăiesc, astfel că, datorită acestei iniţiative, copii cu vârste cuprinse între 12 şi 15 ani au ocazia de a experimenta, pentru câteva ore, profesiile visate.
Băiatul de 13 ani din Sadova visează să devină, când va fi mare, poliţist in cadrul Serviciului Acţiuni Speciale, iar astăzi, înntre orele 9:00 şi 13:00, el a participat la toate activităţile desfăşurate de poliţişti, respectiv pregătire fizică, pregătitre tactică, tehnici de luptă, fiindu-i prezentate şi echipamentele şi materialele folosite de către luptători în cadrul misiunilor desfăşurate. Experienţa a reuşit să-l impresioneze pe copil, care a ţinut să menţioneze că îşi doreşte chiar mai mult decât până acum să devină membru al Serviciului Acţiuni Speciale Dolj.