7.3 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateOportunități de dezvoltare în mediul rural prin GAL Lunca Jiului - Câmpia Desnățuiului

Oportunități de dezvoltare în mediul rural prin GAL Lunca Jiului – Câmpia Desnățuiului

Tinerii fermieri, întreprinzătorii din mediul rural, dar și administrațiile locale și locuitorii comunelor Breasta, Bucovăț, Vârvoru de Jos, Terpezița, Vela, Pleșoi și Sălcuța vor putea accesa fonduri europene pentru dezvoltarea afacerilor sau a comunităților locale, prin implementarea de proiecte finanțate prin Programul Național de Dezvoltare Rurală – PNDR, axa IV, programul Leader.  
În 11 decembrie a fost lansat oficial Grupul de acțiune locală  Lunca Jiului – Câmpia Desnățuiului, care deservește o comunitate alcătuită din 19.700 de locuitori ai celor șapte comune care s-au constituit într-un singur organism al cărui scop îl reprezintă instrumentarea și atragerea de fonduri europene, începând cu perioada 2014 – 2020, în cadrul PNDR.
În perioada decembrie 2013 – iunie 2014, GAL Lunca Jiului – Câmpia Desnățuiului va realiza Planul de Dezvoltare Locală a teritoriului, o strategie obiectivă care va fi implementată în conformitate cu Măsurile PNDR începând cu anul 2015.
Din componența GAL-ului fac parte 35 de membri, persoane juridice, respectiv şapte primării, două școli gimnaziale, trei parohii, cinci ONG-uri și 18 societăți comerciale din teritoriu, iar parteneriatul dintre aceștia este reprezentat în proporție de 35% sector public și 65% sector privat.
Adunarea Generală a GAL Lunca Jiului – Câmpia Desnățuiului a desemnat-o pentru funcţia de manager pe Maria Russu, care se va ocupa de buna desfăşurare a activităţilor grupului, în vederea atingerii scopului propus.
Prin programul Leader vor fi finanțate în teritoriul GAL proiecte de dezvoltare a comunităților, atât în sectorul public, cât și în cel privat. Proiectele vor fi evaluate de o echipă de specialiști, formată în teritoriu în acest scop. Sunt încurajați în special tinerii să aplice pe Măsurile 112 – sprijinirea tinerilor fermieri, 121 – modernizarea exploatațiilor agricole, 123 – procesarea produselor agricole, 312 – activități nonagricole în spațiul rural sau 421 – cooperare, a declarat președintele GAL Lunca Jiului – Câmpia Desnățuiului, Marcu Marin, actualul primar al comunei Breasta.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS