11.7 C
Craiova
luni, 7 octombrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateRusia: Atacatorul din Moscova a fost convins de tatăl său să elibereze ostaticii

Rusia: Atacatorul din Moscova a fost convins de tatăl său să elibereze ostaticii

Adolescentul Segheri Gordeev, care ieri a ucis două persoane într-o şcoală din Moscova şi a luat ostatici peste 20 elevi, a fost convins de tatăl său să îşi elibereze colegii, informează Mediafax.ro citând Russia Today. Tatăl băiatului în vârstă de 15 ani a încercat să îl convingă pe acesta să se predea poliţiei timp de 45 de minute, potrivit şefului poliţiei din Moscova, Anatoli Iakunin, care a afirmat că poliţia a discutat cu tatăl lui şi i-a cerut să participe la negocierile cu fiul său. „L-a sunat pe telefon şi i-a cerut să elibereze elevii”, le-a spus Iakunin jurnaliştilor, potrivit Russia Today.

Conversaţia a durat aproximativ 15 minute, după care bărbatul, care a fost echipat cu o vestă antiglonţ, a intrat în clasa în care fiul său ţinea elevii ostatici. Discuţiile ulterioare dintre cei doi au durat aproximativ jumătate de oră, după care Serghei Gordeev a eliberat ostaticii. Forţele speciale au intrat în clasă şi l-au arestat pe adolescent abia când în încăpere mai erau doar tatăl şi fiul.

Unul dintre posibilele motive ale atacului, vehiculat în Rusia pe reţelele de socializare, este acela că Gordeev era supărat pe profesorul de geografie pentru că i-a dat note mai mici decât se aştepta. Colegii lui Serghei Gordeev, care i-au fost ostatici, au povestit ulterior că acesta a intrat în clasă îmbrăcat într-o haină de blană lungă pentru femei şi a început să tragă imediat în profesorul de geografie Andrei Kirillov, în vârstă de 29 de ani.

Cealaltă victimă, poliţistul de 38 de ani Serghei Buşuiev, a murit pe loc, din cauza pierderii masive de sânge. El s-a numărat printre primii poliţişti care au ajuns la faţa locului. Gordeev a tras asupra lui atunci când a deschis uşa clasei, a declarat o sursă din cadrul agenţiilor de securitate. Potrivit acesteia, elevul a tras de la o distanţă de aproximativ 2,5 metri. Un alt poliţist, Vladimir Krohin, în vârstă de 29 de ani, a fost rănit la umăr în timp ce încerca să îl scoată din zonă pe colegul său rănit. În prezent, el se află în spital în stare gravă.

Gordeev ar fi mers la lupte timp de un an înainte de atac. Tatăl lui este militar şi l-a învăţat să tragă cu arma. Puşca şi arma de vânătoare cu care adolescentul a venit la şcoală îi aparţin tatălui său.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS